Nici nu s-au încheiat bine alegerile locale că au început să iasă la iveală trădările. Democrat-liberalii Daniel Mitrofan şi Silviu Radu deja sunt "în cărţi", ca să zic aşa. În cazul Mitrofan, postul de inspector coordonator al Inspectoratului în Construcţii nici măcar n-a fost trecut pe lista împărţelii între PSD şi PNL, iar Silviu Radu cică ar fi descoperit într-una din zile cât de dulce-i vinul la Continental.
În Alianţa pentru Viitorul Brăilei lucrurile par destul de tulburi, în condiţiile în care după consumarea alegerilor nu s-a mai scos un cuvinţel, nu s-a mai făcut nicio conferinţă de presă comună, nimic. Degeaba declară liderii formaţiunilor politice membre în AVB că protocolul semnat expiră în 2016! Aceste declaraţii le-au făcut pentru că au fost întrebaţi. Nicidecum din proprie iniţiativă! În acest context, mi se pare strigător la cer faptul că după aflarea rezultatelor liderul PDL Brăila, Constantin Dumitriu, a dat bir cu fugiţii, s-a ascuns, a băgat capul în nisip, a dispărut fără a organiza măcar o conferinţă de presă. Aşa, de ochii lumii, putea să mulţumească brăilenilor pentru că au venit în număr mare la alegeri, dacă nu să prezinte o analiză rece cu privire la scorul obţinut. De fapt, nu e de mirare câtă vreme de la sediul PDL n-am primit nici măcar o informaţie cu privire la o eventuală numărătoare paralelă, n-am primit nici măcar o informaţie cu privire la structura voturilor pe cartiere, pe municipiu, pe localităţi. Şi atunci stau şi mă întreb: care va fi strategia democrat-liberalilor pentru la toamnă, dacă ei habar n-au unde se ascunde electoratul de dreapta, care sunt zonele cu potenţial pentru eventualii candidaţi PDL la parlamentare.
Ştiţi când va ieşi adevărul la iveală? La alegerile generale din toamnă. Vom vedea atunci cine cu cine "se bate" pe colegii, vom afla atunci care sunt sacrificaţii de serviciu de la PS