Şi aleşii locali au avut ieri emoţii, aceştia au depus jurământul în cadrul aceleiaşi şedinţe. Dacă în anii precedenţi cei care conduceau destinele municipiului se aflau la o vârstă venerabilă, de această dată mai bine de 10 consilieri se află doar la primul mandat şi mulţi au până în 35 de ani.
Ca şi la prima şedinţă de investitură de acum patru ani, Ion Mehedinţu, cel mai în vârstă ales local, a fost cel care a condus prima şedinţă a noului Consiliu Local.
Acesta a fost asistat de cei mai tineri consilieri, respectiv Iancu Boeriu şi Cristian Urs.
Şedinţa de investire a noului Consiliu Local a fost prezidată de prefectul judeţului Braşov, Mihai Mohaci.
În faţa lui Dumnezeu, dar şi în faţa unei săli pline de făgărăşeni, consilierii au depus jurământul de credinţă.
După această şedinţă de constituire, noii aleşi locali au fost convocaţi, deja, la prima şedinţă de îndată, programată pentru mâine, când se va discuta problema Fabricii de Pulberi.
(Alina ROMAN)
Şi aleşii locali au avut ieri emoţii, aceştia au depus jurământul în cadrul aceleiaşi şedinţe. Dacă în anii precedenţi cei care conduceau destinele municipiului se aflau la o vârstă venerabilă, de această dată mai bine de 10 consilieri se află doar la primul mandat şi mulţi au până în 35 de ani.
Ca şi la prima şedinţă de investitură de acum patru ani, Ion Mehedinţu, cel mai în vârstă ales local, a fost cel care a condus prima şedinţă a noului Consiliu Local.
Acesta a fost asistat de cei mai tineri consilieri, respectiv Iancu Boeriu şi Cristian Urs.
Şedinţa de investire a noului Consiliu Local a fost prezidată de prefectul judeţului Braşov, Mihai Mohaci.
În faţa lui Dumnezeu, dar şi în faţa unei săli pline de făgărăşeni, consilierii au depus jurământul de credinţă.
După această şedinţă de constituire, noii aleşi locali au fost conv