Omul care, începând de ieri, se va ocupa de managementul financiar din Primăria Galaţi, adică de coordonarea activităţii regiilor şi SRL‑urilor primăriei, de execuţia bugetară, dar şi de organizarea licitaţiilor, este Aurel Vlaicu, un apropiat al lui Viorel Hrebenciuc şi Sorin Oprescu.
Noului city manager nu i se poate nega experienţa administrativă, pentru că a lucrat în echipa lui Oprescu. Anterior, el fusese expert parlamentar. După ce în 2008 a coordonat campania lui Sorin Oprescu pentru primărie, Vlaicu a devenit, în perioada 2009-iunie 2012, director general al Direcţiei Generale Operaţiuni din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti. Acum, după acelaşi model, după ce a coordonat campania lui Marius Stan şi acesta a ajuns primar, Vlaicu devine city manager, ocupând a doua funcţie importantă din ierarhia Primăriei Galaţi. Întrebarea legitimă pe care şi-o pun gălăţenii şi care încinge în aceste zile controversele de pe forumurile locale este: de ce a renunţat Vlaicu să mai fie director în primăria condusă de Sorin Oprescu, preferând statutul de funcţionar în Primăria Galaţi?
De la Hrebenciuc la Oprescu
Între 2005 şi 2009, Aurel Vlaicu a fost consilier parlamentar şi expert la grupul parlamentar PSD din Camera Deputaţilor. În acea perioadă, Vlaicu a fost considerat „omul lui Hrebenciuc", fiind colaboratorul apropiat al liderului Grupului PSD, Viorel Hrebenciuc. În toamna anului trecut era considerat „omul lui Oprescu", fiind printre colaboratorii apropiaţi ai primarului general. În noiembrie, când negocia cu USL colaborarea la alegerile locale, Oprescu le-a cerut lui Ponta şi Antonescu să primească 15 locuri eligibile pe lista USL pentru Consiliul General. Pe locul trei al listei lui Oprescu se afla Aurel Vlaicu.
City manager, funcţie cu „eticheta" deja pusă
Ce conotaţie are pentru Galaţi funcţia de city manager? Una ne