Unul dintre cei mai importanţi marcatori din istoria fotbalului maghiar s-a născut pe 17 decembrie 1944, la Balatonujlak, iar debutul şi l-a făcut când nu împlinise încă 17 ani, în 1961, în culorile lui Ujpesti Dozsa, devenită ulterior Ujpest FC. A rămas la echipa din Budapesta până în 1978, perioadă în care a câştigat 8 titluri de campion, 3 cupe naţionale, a fost de şase ori golgheter al campionatului şi a adunat 487 de meciuri, în care a punctat de 341 de ori.

Impactul imediat pe care Bene l-a avut la echipa de club i-a adus şi prima selecţie la naţională, pe 14 octombrie 1962, contra Iugoslaviei, un an mai târziu reuşind să cel dintâi gol, împotriva Germaniei de Est. Adevărata s-a explozie se va produce însă în 1964, când a făcut parte din lotul Ungariei care a obţinut medalia de bronz la Campionatul European din Spania, competiţie unde a înscris de două ori, fiind golghterul turneului final, alături de compatriotul Dezso Novak şi spaniolul Jesus Maria Pereda.

La 20 de ani neîmpliniţi, Ferenc Bene a fost starul echipei Ungariei la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Maghiarii au mers în Japonia având ca obiectiv să egaleze performanţa generaţiei lui Puskas din 1952, care se impusese de o manieră entuziasmantă la Helsinki. Graţie unui stil de joc spectaculos şi orientat pe atac, ungurii au reuşit să obţină medaliile de aur, înscriind 22 de goluri de-a lungul turneului.

Bene şi-a făcut simţită prezenţa încă din primul joc, în care Ungaria a învins cu 6-0 naţionala Marocului, iar atacantul lui Ujpest a marcat toate golurile echipei sale. A urmat o altă victorie, 6-5 cu Iugoslavia, meci în care atacantul maghiar a înscris o singură dată, din penalty. Adversarul din sferturile de finală a fost România, învinsă cu emoţii, scor 2-0, prin dubla lui Csernai, pentru ca în semifinale Bene să puncte de patru ori în partida câştigată cu 6-0 în faţa