Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegerile vin, trec… Se va schimba, oare, ceva in 2012?!

Publicat in Cuvantul Liber, miercuri 27 iunie 2012 ·

- Politic - nr. 123 / 27 Iunie, 2012 Deocamdata, am trecut doar prin locale. Urmeaza parlamentarele. C-asa-i in democratie. O data la patru ani, tara ajunge pe mana unor politicieni. Unii au ramas in functie, altii sunt (vor fi) noi. Ce fac ei? Cam ce vor, se comporta – cum observa un analist – ca niste "actionari majoritari”, iar cei de pe margine – care, in fond, i-au (ii vor) vota(t) – privesc cum altii iau hotarari, isi impart banii (precum dividendele!), cum hotarasc ce e bine si ce e rau. Dar democratia nu presupune numai votul o data la patru sau cinci ani. Presupune un control permanent (inclusiv a tot ce se intampla prin tara, a ceea ce uneltesc unii si altii!). Cetateanul are dreptul sa puna sub semnul intrebarii o decizie sau alta. Insa, in pofida unor progrese, exista inca destula pasivitate si resemnare, la adapostul carora administratorii (guvernantii) obraznici se poarta ca stapanii. De aceea, poate, le e frica de alegeri! Un analist spunea, cu referire la ce se intampla in tara, ca, traducand pe limba celor multi, Desteapta-te romane! in Descurca-te, romane!, presedintele Basescu a reusit dezintegrarea morala si dezmembrarea sociala in populatii tocmai bune de a fi duse la curentul popular al masochismului popular. Trist! Dupa euforia victoriei, in urma unui referendum ce-i viza suspendarea din functie, Traian Basescu le promisese romanilor ca, o data la trei luni, se va intalni cu poporul! Stabilise si locul: Piata Universitatii din Bucuresti. Ba chiar ziua si ora: adunarea sa aiba loc in ultima sambata a intervalului de trei luni, incepand cu ora 17.00! Ar fi fost, daca ar fi avut loc, o premiera in statele democratice europene. Doar in America Latina se mai intalneste o asemenea practica. Stiti cate intalniri (adunari) de acest fel au avut loc de atunci si pana acum? Niciuna! De altfel, nici nu vedeam ce masuri puteau fi luate de catre cei 2.000

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 53 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 57 minute
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 56 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Ninsori abundente şi polei

Mediafax acum o ora
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Macedonia de Nord că Serviciul naţional de hidrometeorologie prognozează ninsori abundente şi formarea de polei pe întreg teritoriul ţării. Autorităţile l

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 7 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Ucraina: Zeci de mii de persoane au rămas fără curent electric după ce Rusia a bombardat oraşul Herson

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 23.000 de gospodării au rămas fără electricitate după ce bombardamente ruseşti asupra oraşului Herson, în sudul Ucrainei, au deteriorat echipamentele electrice, a anunţat duminică administraţia militară locală, relatează Reuters și News.

Un băiat de 7 ani şi o fată de 11 ani, răniţi într-un accident rutier în judeţul Timiş / Maşina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism

News.ro acum 2 ore
Un băiat de 7 ani şi o fată de 11 ani au fost răniţi, duminică seară, într-un accident rutier în judeţul Timiş. Maşina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism. ”Un tânăr în vârstă de 25 de ani a condus un autoturism pe Calea Timişoarei d

Apropiat al lui Horațiu Potra, prins de polițiști cu suma de 40.000 euro cash asupra sa, în ziua protestului AUR din București

Ziare.com acum 6 ore
Mai mulți apropiați ai lui Horațiu Potra au fost opriți de poliție duminică, 12 ianuarie, iar asupra unuia dintre ei a fostă găsită suma de 40.000 euro cash. Asociații mercenarului apropiat de Călin Georgescu nu avea arme asupra lor când au fost ver

Vremea

București
acum

-0°
dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-0°/3°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°