Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a declarat marţi, că inducerea suspiciunii că el şi alţi profesori ai universităţii ar fi plagiat, aşa cum susţine unul din membrii Comitetului de Iniţiativă Bolyai (CIB), urmăreşte murdărirea reputaţiei instituţiei de educaţie, iar în spatele acuzelor s-ar afla doar interese politice. „Până la urmă contează care va fi concluzia Comisiei Naţionale de Etică. Dumnealui (Hantz Peter – n.r.) funcţionează pe principiul „murdăreşte, murdăreşte că ceva tot rămâne”! Eu cred că acolo sunt oameni suficient de înţelepţi care să înţeleagă că, de fapt, în spate este o problemă politică şi că nu are legătură cu elementul academic, ci de o altfel de luptă care se duce în acest moment pe alte planuri decât cele normale şi academice. Cum ar fi separarea învăţământului medical din Târgu-Mureş, aşa cum bine se ştie că se doreşte de mai bine de an încoace, a declarat Leonard Azamfirei, citat de Agerpres. (S.T.)
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a declarat marţi, că inducerea suspiciunii că el şi alţi profesori ai universităţii ar fi plagiat, aşa cum susţine unul din membrii Comitetului de Iniţiativă Bolyai (CIB), urmăreşte murdărirea reputaţiei instituţiei de educaţie, iar în spatele acuzelor s-ar afla doar interese politice. „Până la urmă contează care va fi concluzia Comisiei Naţionale de Etică. Dumnealui (Hantz Peter – n.r.) funcţionează pe principiul „murdăreşte, murdăreşte că ceva tot rămâne”! Eu cred că acolo sunt oameni suficient de înţelepţi care să înţeleagă că, de fapt, în spate este o problemă politică şi că nu are legătură cu elementul academic, ci de o altfel de luptă care se duce în acest moment pe alte planuri decât cele normale şi academice. Cum ar fi separarea învăţământului medical din