Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mierea ecologică, o afacere amară în Moldova

Publicat in Adevarul, miercuri 27 iunie 2012 ·

Experții italieni vor să-i convingă pe tinerii de la noi să investească în apicultura ecologică. Aceştia spun însă că avem prea puţine locuri nepoluate.

Specialiştii străini le-au explicat prisăcarilor noştrii că odată ce vor produce miere ecologică piaţa de desfacere se va mări considerabil, iar preţul va creşte cu 20-30%. Aceasta va fi posibil numai dacă producătorii vor respecta întocmai cerinţele obţinerii mierii biologice şi vor avea un certificat. „Cred că Moldova are potenţial, dar totul depinde de apicultori, care trebuie să fie gata să investească în afacerile lor", explică Aldo Cervi, directorul Institutului de Certificare Etică Ambientală Apicoltura Casentinese din Italia. Albinarii de la noi nu s-au lăsat însă convinşi şi spun că e prea costisitor să treacă de la producerea mierii convenţionale la cea ecologică.

Valeriu Toderici (28 de ani) din Cantemir are 100 de familii de albine şi se ocupă cu apicultura de mai bine de şase ani. După ce i-a audiat pe experţi, în cadrul conferinţei naţionale „Apicultura ecologică- perspective pentru Moldova", tânărul a hotărât să rămână la producerea mierii convenţionale. „Nici nu mă gândesc să trec la mierea ecologică pentru că este un proces prea costisitor şi migălos, mai ales că în regiunea în care se află stupina mea toate livezile sunt stropite cu substanţe interzise", explică tânărul, care se ocupă şi de producerea reginelor. De aceeaşi părere este şi Vitalie Cupcea (28 de ani) din Rezina, care are 70 de familii de albine. „Sunt foarte multe condiţii dificile pentru tinerii apicultori, care sunt încă la început de cale şi nu-s gata să investească mulţi bani în tehnica necesară", explică Vitalie.

DOAR 19 PRISĂCARI VOR CERTIFICATE

Potrivit Ministerului Agriculturii, în Moldova sunt aproximativ 4.000 de apicultori, dintre aceştia doar 19 sunt în perioada de trecere de la producerea mierii conve

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

HotNews acum 5 ore
George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a

Moţiunea de cenzură împotriva Comisiei Von der Leyen ajunge la vot în plenul PE. Ce se decide săptămâna viitoare

Mediafax acum 30 minute
Moțiune de cenzură împotriva Comisiei Europene condusă de Ursula von der Leyen Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a notificat miercuri seară liderii grupurilor politice din legislativul UE cu privire la moțiunea de cenzură împotriva

Patronatele atacă dur majorările de taxe anunțate de Ilie Bolojan: „Din nou mediul privat și cetățenii vor purta povara”

HotNews acum o ora
Confederația Patronală Concordia a declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, „că își exprimă profunda îngrijorare și nemulțumire față de pachetul de măsuri fiscale anunțat astăzi de premierul României”. „Deși înțelegem imperativul echilibrării

Adrian Nicușor Nica, noul președinte al ANAF!

Ziua Constanta acum 47 minute
Adrian Nicușor Nica este noul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrviti deciziei de numire, semnată de premierul Ilie Bolojan, și publicată miercuri în Monitorul Oficial. Acesta a deținut funcția de șef al Corpului de contro

Ilie Bolojan spune că primele de pensionare de la CCR sunt imorale. „Ele sunt legale, dacă au bani să le dea”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, 2 iulie, că „primele de pensionare" pe care le solicită judecătorii de la Curtea Constituţională deși sunt legale pot fi considerate, în contextul actual, „imorale".

LIVE VIDEO Ilie Bolojan prezintă măsurile fiscale, într-o conferință de presă

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan susține, azi, 02 iulie, la Palatul Victoria, o conferință de presă în care va face public pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar excesiv.

Mihai Leu va fi înmormântat vineri în orașul său natal

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
, fostul campion mondial de box, va fi înmormântat vineri, în orașul său natal, Hunedoara, după cum au anunțat apropiații săi pe pagina de Facebook a pugilistului.

Blocul Național Sindical susține că măsurile anunțate de Ilie Bolojan „sunt dureroase și nediscutate cu partenerii sociali”

HotNews acum o ora
Blocul Național Sindical (BNS) a transmis un comunicat ca reacție la declarațiile premierului, miercuri, și „solicită consultări reale, transparență și solidaritate în deciziile care afectează întreaga societate”. În comunicatul emis, BNS susține că

Ministrul Economiei: A doua zi, după tragedia de la Praid, directorului SALROM i s-a mărit salariul

Mediafax acum 58 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță recunoaște că ministerul pe care îl conduce, de foarte puțină vreme, este unul în care șefii câștigă foarte mulți bani. În companiile de stat din subordine se încasează salarii de zeci de mii de lei lunar. Un exemplu

Bolojan: Pensiile şi salariile rămân plafonate şi anul viitor

BusinessMagazin acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunţat că pensiile şi salariile din sectorul public vor fi plafonate anul viitor. Măsura este temporară şi vine după creşterile mari din 2024, pe care, spune premierul, bugetul statului nu le mai poate susţine.

Vremea

București
acum

24°
mie.

17°/31°
joi

17°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/33°
Iasi
acum

24°
mie.

14°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

25°
mie.

18°/27°
joi

18°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

11°/30°
joi

14°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/29°
Timisoara
acum

26°
mie.

14°/33°
joi

16°/39°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°