UPDATE 17:13 Legea Ponta-Antonescu privind uninominalul pur a fost declarată în întregime neconstituţională. Asta înseamnă că alegerile parlamentare din acest an nu se vor desfăşura pe sistemul "câştigătorul ia totul", adică mandatul de senator sau deputat să fie atribuit candidatului care obţine cel mai mare număr de voturi în colegiul în care candidează.
Curtea Constituţională a discutat astăzi sesizarea PDL în cazul legii privind sistemul uninominal de vot propusă de USL, care prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat şi prin care pragul electoral a fost eliminat.
PDL a depus, în 31 mai, la Curtea Constituţională sesizarea privind legea uninominalului pur iniţiată de Victor Ponta şi Crin Antonescu.
Deputatul PDL Sulfina Barbu susţinea atunci că legea votului uninominal iniţiată de Ponta şi Antonescu "este croită pentru interesul electoral al USL", încalcă normele privind suveranitatea poporului exprimată prin referendumul din 2009 şi nu respectă rezultatele acestuia.
Deputatul PDL a mai spus că USL încalcă normele privind principiul egalităţii şi al reprezentativităţii în drepturi.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a spus că USL a adus "modificări abuzive la legea electorală" şi că scopul legii, exprimat de Ponta şi Antonescu este de a distruge PDL.
Contestaţia PDL împotriva legii uninominalului iniţiată de USL a fost depusă "la mişto" şi reflectă serviciile celor mai proşti jurişti sau o uriaşă ipocrizie, deoarece sistemul parlamentar poate fi modificat doar prin revizuirea Constituţiei, nu printr-o simplă lege, spunea atunci premierul Victor Ponta.
"Am văzut contestaţia şi sunt doar două explicaţii: ori au cei mai slabi şi mai proşti jurişti din România, ori îşi bat joc de toţi românii, pentru că ei contestă că noi prin lege nu am desfii