Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se anunţă concedieri în TVR. CA al SRTV, angajat să prezinte un plan de redresare economică pe 6 luni

Publicat in Antena 3, miercuri 27 iunie 2012 ·

Consiliul de Administraţie al TVR va aproba, în termen de 45 zile, un program de redresare economică, cu restructurări economice, de personal şi plata datoriilor fiscale în şase luni, iar după acest interval va prezenta rezultatele Parlamentului, potrivit unei decizii a Guvernului, scrie Mediafax.

Procedura a fost decisă în şedinţa de miercuri a Guvernului, prin ordonanţă de urgenţă.

Prin acest act normativ se instituie obligaţia Consiliului de Administraţie al SRTV de a se aproba un program de redresare economică în termen de 45 zile. Programul de redresare va cuprinde măsuri organizatorice şi restructurări economice şi de personal, astfel încât datoriile fiscale să fie plătite în termen de şase luni, iar celelalte datorii să fie reeşalonate prin negociere.

La expirarea termenului de şase luni, CA al SRTV are obligaţia de a prezenta un raport Parlamentului cu privire la rezultatele programului de redresare, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

Acesta a mai arătat că ordonanţa prevede explicit că membrii CA ai SRTV răspund în condiţiile legii, penal, civil şi administrativ pentru neresepctarea actului normativ.

În urmă cu o săptămână, Guvernul a decis că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va debloca pentru o perioadă de şase luni conturile televiziunii publice, interval în care va fi derulat un proces de reorganizare a TVR.

Consiliul de Administraţie al TVR va aproba, în termen de 45 zile, un program de redresare economică, cu restructurări economice, de personal şi plata datoriilor fiscale în şase luni, iar după acest interval va prezenta rezultatele Parlamentului, potrivit unei decizii a Guvernului, scrie Mediafax.

Procedura a fost decisă în şedinţa de miercuri a Guvernului, prin ordonanţă de urgenţă.

Prin acest act normativ se institui

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum o ora
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 3 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Rusia suspendă exporturile de cereale către Siria, Ucraina i-ar putea lua locul

HotNews acum 39 minute
Rusia a suspendat exporturile de cereale către Siria, din cauza problemelor legate de plată şi incertitudinii politice provocate de înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă surse ruse şi siriene citate vineri de agenția Reute

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului. Salvamontiștii caută trei ucraineni aflați de 10 zile pe drum

HotNews acum 30 minute
Salvamontiştii caută, vineri, în Munţii Maramureşului, trei cetăţeni ucraineni care ar fi de zece zile pe drum, nu mai au hrană şi apă. Zăpada în zonă ajunge şi la un metru înălţime, informează News.ro. Salvamont Maramureş intervine în Munţii Maramu

Adi Ilie, după ce a aflat grupa României la preliminariile CM 2026: „Putem să ne luăm biletele de avion încă de acum”

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Adrian Ilie, fostul mare internațional român, s-a arătat încrezător cu privire la - Mircea Lucescu, selecționerul României

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 3 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 2 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină, implicate în accident rutier în judeţul Giurgiu / Plan Roşu de Intervenţie / Două fetiţe, transportate la un spital din Capitală

News.ro acum 27 minute
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi copii au avut n

OMS avertizează că urgenţa climatică este, „în esenţă, o criză sanitară”

G4Media acum o ora
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat vineri, în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), că urgenţa climatică reprezintă, „în mod fundamental, o criză sanitară”, care nu mai este „o situaţie ipotetică din viitor, (ci) este aici şi

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-1°
vin.

-2°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°