Probabil că cea mai mare îngrijorare pentru noi atunci când vine vorba de prezența pe internet este faptul că datele noastre.
Nu demult, a intrat în vigoare și legea 82/2012 pentru păstrarea datelor de trafic, care merge pe o idee cât se poate de simplă: nu contează că nu ați făcut până acum o infracțiune, important este că puteți face una.
Mai mult, Facebook și Google "se agită" tot mai mult să găsească metode și tehnici care să le permită aflarea a cât mai multe date despre tine, ceea ce alimentează și mai mult temerile privind utilizarea datelor care ne privesc.
Cei de la wired.com au realizat un material prin care cei mai necunoscători într-ale internetului își pot ascunde datele atunci când navighează pe internet. Desigur că există tehnici mult mai avansate, cunoscute de specialiști în criptare, precum PGP sau servere de tip ToR.
Articolul celor de la wired.com pleacă de la un lucru simplu: un aspect din anonimitatea pe internet este ascunderea IP-ului.
Dacă vreți să fiți invizibili pe internet, vă puteți pune întreaga activitate din rețeaua world wide web în spatele unui proxy. Acest lucru înseamnă că IP-ul este pus într-o adresă virtuală care face să apară că respectiva conexiune pe care o aveți este realizată în orice alt loc din lume, precum China sau Brazilia.
Serverele proxy sunt servere publice, disponibile pe internet, care pot fi găsite chiar cu ajutorul Google, unde puteți da o căutare simplă după "proxy list". Veți găsi un site în genul acestuia: proxy-list.org.
Nu trebuie să faceți setări avansate privind configurările SSL sau aspecte ce țin de porturi, dacă nu le știți. Important este să excludeți proxy-urile transparente (la type), iar la lista țărilor, puteți alege orice.
În funcție de nevoi, puteți pune un singur browser sub proxy sau întreg calculatoru