Cu intarzieri de ani de zile si costuri uriase, lucrarile la doua dintre cele mai asteptate tronsoane de autostrada, Bucuresti-Ploiesti si Cernavoda-Medgidia, se apropie de final. Constructorii promit ca din luna iulie vom putea circula pe ele, bineinteles cu unele restrictii. Se pregateste si autostrada Pitesti-Craiova.
Poate cel mai asteptat tronson de autostrada, in aceasta perioada estivala, este cel care leaga Cernavoda de Medgidia. Un segment de 36 de kilometri care va scurta semnificativ drumul spre mare, parcurs in prezent pe un drum national aglomerat si pe care ambuteiajele sunt la ordinea zilei.
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) vrea sa dea drumul circulatiei pe aceasta autostrada in prima decada a lunii iulie, afirma surse oficiale din cadrul proiectului. Traficul se va desfasura insa cu restrictii, in conditii de drum national – viteza maxima admisa de 100 kilometri/ora - pentru ca nu toate lucrarile sunt finalizate.
Restrictiile sunt impuse si de faptul ca se va circula pe stratul de binder (penultimul), cel final, de rulare, urmand sa fie asternut abia la toamna. In plus, potrivit surselor, se va circula doar pe benzile spre Medgidia, cate una alocata fiecarui sens de circulatie.
Circulatia in regim de austrada va incepe abia in luna noiembrie, pe cate doua benzi pe sens. Constructorul autostrazii are termen de finalizare a investitiei luna ianuarie 2013.
Cert este ca deschiderea chiar si provizorie a tronsoanelor va contribui la decongestionarea traficului de pe DN 22C-E81, astfel ca drumul spre mare va putea fi parcurs, teoretic, mult mai repede.
Drumul Bucuresti-Ploiesti, deschis pe 30 iunie
O alta autostrada asteptata de ani de zile este cea care leaga Bucurestiul de Ploiesti. Potrivit estimarilor facute de Ministerul Transportur