Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se apropie Festivalul Sziget din Budapesta! Află cât te costă intrarea şi ce variante de bilete ai!

Publicat in Adevarul, miercuri 27 iunie 2012 ·

În fiecare an, tot mai mulţi români aleg să facă o excursie în Ungaria, în perioada Festivalului Sziget de la Budapesta. Cei mai mulţi vin din Vestul ţării şi, dacă apucă să meargă într-un an, vor reveni cu siguranţă şi la ediţiile următoare. Vă prezentăm mai jos cât costă intrarea la festival, în funcţie de numărul de zile pe care doriţi să le petreceţi în Budapesta.

A 20-a ediţie a Festivalului Sziget va avea loc pe insula Obuda din Budapesta, în perioada 6-13 august. Cei care nu şi-au cumpărat deja biletele de intrare trebuie să ştie că au ratat o perioadă în care s-au făcut reduceri însemnate de preţuri. Astfel, dacă înainte de 1 mai un bilet pentru o săptămână, cu campare inclusă, costa 195 de euro, acum trebuie să scoată din buzunar 225 de euro. Cei care vor să stea doar cinci zile vor plăti 195 de euro, dar de această dată nu este inclusă camparea, nici posibilitatea de a face duş pe insulă.

Nume noi la Sziget: The XX, Ana Calvi şi Paolo Nutini

Biletele pentru o singură zi costă 45 de euro, cu două excepţii: pentru ziua 0 preţul este 28 de euro, iar pentru ziua -1 costă 24 de euro. În cazul biletelor pentru o singură zi, nu există posibilitatea de a campa sau de a face duş pe insulă, exceptând cazul în care o persoană are bilet pentru două zile consecutive.

Timişorenii pot să-l vadă pe faimosul rapper Snoop Dogg în Ungaria

Organizatorii festivalului mai pun la dispoziţie un bilet special numit „VIP Camping". Este vorba de un bilet suplimentar, care costă 120 de euro şi este valabil doar împreună cu biletul cu campare inclusă. Oferă o serie de facilităţi: piscină, spaţiu pentru depozitarea bagajelor, seifuri, spaţiu pentru încărcarea telefoanelor, internet sau spălătorie.

Toate biletele se pot cumpăra online, de pe site-ul festivalului.

Placebo, cap de afiş la Festivalul Sziget din această vară

Este ofi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Klaus Iohannis: Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025

News.ro acum 26 minute
Preşedintele Klaus Iohannis anunţă, miercuri, un moment important pentru România, după ce ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025. ”Un moment important azi pentru România! Ambasa

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 2 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum o ora
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 3 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută/ MAE exprimă angajamentul de a continua cooperarea cu partea americană privind finalizarea implementării măsurilor necesare

News.ro acum 26 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum o ora
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum 14 minute
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

VIDEO Dan Negru, mesaj viral de alegeri: „Eu am făcut greșeala asta acu’ vreo 30 de ani. M-am lăsat încăierat de ei”

HotNews acum 13 minute
Un mesaj video al lui Dan Negru, în care realizatorul TV le-a reamintit românilor că nu merită să se certe cu prietenii ori familiile din cauza diferenţelor de viziune privind politicienii, s-a viralizat vineri rapid pe Facebook, scrie Pagina De Med

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum o ora
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°