Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agonia Greciei ar mai putea dura cel puţin cinci ani

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 27 iunie 2012 ·

Grecia nu va avea acces la finanţare de pe pieţele financiare internaţionale până cel puţin în 2017, ceea ce prelungeşte agonia unei ţări care supravieţuieşte finan­ciar doar datorită unor ajutoare externe în schim­bul cărora implementează măsuri dure de austeritate, scrie Bloomberg.

Guvernul elen şi semnalele că liderii Uniunii Europene (UE) sunt dispuşi să "re­la­xeze" măsurile de austeritate impuse Gre­ciei nu au reuşit să convingă instituţiile fi­nan­ciare care tranzacţionează datoriile cu gu­ver­nele europene că Grecia va avea capa­ci­tatea de a reveni pe piaţă înainte de ajun­ge­rea la termen a celui de-al doilea bailout, peste trei ani.

Un număr de trei dintre cele 20 de com­pa­nii intervievate de Bloomberg care au le­gătură directă cu emitenţii de obligaţiuni guver­namentale estimează că va dura cel puţin o decadă până când statul grec se va putea finanţa din nou prin intermediul obli­ga­ţiunilor. Însă zece dintre firmele chestio­nate consideră că investitorii nu vor împru­muta bani Greciei mai devreme de anul 2017, în timp ce cinci dintre companii cred că accesul la o astfel de finanţare nu va veni mai devreme de 2015. Astfel, pre­vi­ziu­nea medie pentru re­înce­perea emite­rii obli­ga­ţiu­nilor gre­ceşti este de cinci ani.

"Provocările pe care trebuie să le în­frun­te Grecia ră­mân încă extrem de mari. Va tre­ce o perioadă îndelungată până când vor putea ieşi din nou pe piaţă", a afirmat Jamie Searle, ana­list la Citigroup.

Grecia a vândut ulti­ma oară obli­ga­ţiuni în luna martie 2010, înainte ca ran­da­mentul suplimen­tar pe care îl cereau in­vestitorii pentru de­ţi­nerea titlurilor gre­ceşti pe zece ani în lo­cul celor germane să ex­plodeze în luna urmă­toa­re la 443 de puncte de bază, un record pen­tru zona euro la acel moment. Astfel, statul elen a fost nevoit să înceapă discuţiile de negociere cu UE, Banca Centrală Euro­pea­nă

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INCIDENT periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat a amenințat că dă foc și a stropit cu benzină holul instituției / Poliția a intervenit

Gandul acum 45 minute
Incident periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat de 35 de ani a fost imobilizat și dus la Secția 22 Poliție din Capitală, după ce a stropit cu benzină și a amenințat că dă foc Casei de Pensii din Sectorul 6 al Capitalei. Surse judiciar

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum o ora
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 43 minute
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 50 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Bărbat reținut pentru trafic de droguri, la intrarea în țară. A încercat să ascundă peste un kilogram de cocaină în mașină

Adevarul acum 2 ore
Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost prins în flagrant de către polițiștii de frontieră de la Nădlac, la intrarea în țară, în timp ce deținea o cantitate de peste un kilogram de cocaină.

Nepal, Sri Lanka şi India, top 3 ţări care furnizează forţă de muncă străină României în 2025

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Top trei ţări care furnizează anul acesta forţă de muncă străină pe teritoriul României este format din Nepal, cu 18.772 de persoane, Sri Lanka, la o diferenţă mare, cu 6.295 de lucrători, şi India,

INHGA Atenționare Cod Galben pe râuri din mai multe județe, până la miezul nopții!

Ziua Constanta acum 40 minute
INHGA a emis o Atenționare de Cod Galben, valabilă începând de astăzi, 16 iulie de la ora 12:00, până la miezul nopții, pentru mai multe județe din țară. În acest interval sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și v

Primul oraș din România care a montat gard electric împotriva urșilor

HotNews acum 25 minute
Măsura vine ca urmare apelurilor tot mai dese la 112 ale cetățenilor care semnalează prezența urșilor în aproaprierea gospodăriilor lor. Râșnov este primul oraș din țară care a început instalarea unui gard electric în zonele unde pădurea se află în

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/27°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°