Curtea Constituţională (CC) discută, miercuri, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu privind conflictul juridic de natură constituţională în cazul reprezentării României la Consiliul European.
Curtea Constituţională a confirmat, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Traian Băsescu a formulat o sesizare pe acest subiect, care va fi discutată miercuri.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că în discuţia de aproximativ zece minute pe care a avut-o cu preşedintele Traian Băsescu luni, înainte de şedinţa CSAT, nu a reuşit să îl convingă pe şeful statului să meargă el la Bruxelles.
Ponta a spus că, în opinia sa, România va avea totuşi un mandat de reprezentare comun şi echilibrat.
Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei MEDIAFAX că diferendul reclamat de preşedintele Băsescu la Curtea Constituţională este între Preşedinţie şi Parlament, iar judecătorii Curţii pot doar constata existenţa unui conflict, care nu poate fi însă soluţionat decât prin modificarea Constituţiei.
"Sunt surprins, pentru că Administraţia Prezidenţială tocmai declarase că nu are niciun conflict cu Guvernul şi acum aflu că a cerut constatarea unui conflict între preşedinte şi guvern. În al doilea rând, preşedintele nu cu Guvernul trebuia să ceară conflictul, ci cu Parlamentul; Parlamentul este cel care a adoptat o Declaraţie politică referitoare la reprezentarea la Consiliul European, Guvernul nu a făcut nimic în acest sens, ci doar a propus Parlamentului, deci conflictul preşedintelui este cu Parlamentul, nu cu mine", a spus Ponta.
El a arătat totodată că, în cazul în care Curtea Constituţională va constata că există un conflict între puterile statului, atunci, conform Constituţiei şi legii, acel conflict trebuie soluţionat, lucru posibil însă prin modificarea Constituţiei.
"Nu Curtea poate spune cine are dreptate, acel conflict trebuie soluţionat pri