Adrian Ionuţ Priboianu, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, Serviciul de Investigare a Fraudelor, rămâne în spatele gratiilor. Decizia a fost luată de judecătorii Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie a României, ca urma a respingerii recursului formulat de ofiţer împotriva arestării sale.
După cum menţionam şi în ediţia trecută, inspectorul Priboianu a fost reprezentat în faţa Curţii Supreme de Doina Drăguinea, fost preşedinte al Tribunalului Constanţa, exclusă din magistratură pentru grave abateri disciplinare. Cu toate acestea, susţin surse judiciare, inspectorul poate ieşi din arest dacă instanţa îi va accepta eventuale cereri de revocare/înlocuire a măsurii arestului preventiv ori de liberare provizorie sub control judiciar pe cauţiune ori simplă. Adrian Ionuţ Priboianu este acuzat de ofiţerii Anticorupţie că ar fi cerut bani pentru a interveni pe lângă un coleg de serviciu. Organele de anchetă mai spun că l-au şi prins în flagrant pe ofiţer în timp ce primea suma de 4.000 de euro de la denunţător. Adrian Ionuţ Priboianu, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, Serviciul de Investigare a Fraudelor, rămâne în spatele gratiilor. Decizia a fost luată de judecătorii Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie a României, ca urma a respingerii recursului formulat de ofiţer împotriva arestării sale.
După cum menţionam şi în ediţia trecută, inspectorul Priboianu a fost reprezentat în faţa Curţii Supreme de Doina Drăguinea, fost preşedinte al Tribunalului Constanţa, exclusă din magistratură pentru grave abateri disciplinare. Cu toate acestea, susţin surse judiciare, inspectorul poate ieşi din arest dacă instanţa îi va accepta eventuale cereri de revocare/înlocuire a măsurii arestului preventiv ori de liberare provizorie sub control judiciar pe cauţiune ori simplă.