Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa in Diagonala: Vladimir Jirinovski propune o luna de vacanta pentru jurnalistii rusi; Egipt: Presedintele Mohamed Morsi se confrunta cu dificultati economice grave; Regimul lui Bashar Al-Assad va pierde controlul asupra Siriei - Casa Alba

Publicat in HotNews, miercuri 27 iunie 2012 ·

Reuters: Romanii si-au pierdut increderea in politicienii preocupati mai mult de certuri decat de problemele tarii. Romanii isi pierd din ce in ce mai mult increderea in politicieni, care sunt preocupati mai mult de certurile aparute intre ei decat de problemele cu care se confrunta una dintre cele mai sarace tari din Uniunea Europeana. Acest lucru se poate reflecta in alegerile parlamentare ce vor avea loc peste cinci luni, cand alegatorii ar putea vota partidele populiste sau cele care urmaresc politici extreme, ca in cazul Greciei sau Ungariei. Premierul roman Victor Ponta a preluat puterea in urma cu trei luni, dar deja se afla sub presiunea acuzatiilor de plagiat. "Sunt in prima linie a razboiului cu sistemul care a guvernat Romania, iar acestia raspund prin santaj, amenintare si calomnie", a declarat Ponta dupa acuzatiile de plagiat din revista Nature. In timp ce romanii au un salariu mediu lunar de 350 de euro si se confrunta zilnic cu birocratia si oficialitatile, liderii lor beneficiaza de masini scumpe, vile impozante si conturi generoase. In orasele din Romania cea mai mare si ostentativa resedinta o are in mod normal primarul. Victor Ponta este succesorul lui Ion Iliescu, succesorul lui Nicolae Ceausescu, cel care a preluat puterea dupa violentele din 1989. Scolit la Moscova si inca o figura influenta, Iliescu este acuzat ca a permis cresterea coruptiei si le-a permis politicienilor sa prospere, scrie Reuters.

Egipt: Presedintele Mohamed Morsi se confrunta cu dificultati economice grave. Noul presedinte egiptean, islamistul Mohamed Morsi, va trebui sa rezolve dificultatile economice grave cu care se confrunta tara, criza turismului, cresterea deficientelor si pierderea increderii investitorilor, anunta expertii. "Programul islamistilor nu este clar, nu exista un plan detaliat deocamdata. Singurul mod in care Morsi poate obtine ajutor este sa le

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

G4Media acum 38 minute
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă, transmite News.ro. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de A

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 2 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum o ora
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 2 ore
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 2 ore
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum o ora
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 4 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum 2 ore
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°