Administratorul judiciar al Hidroelectrica a denunţat contractul cu unul dintre "băieţii deştepţi" din energie - Europec. Contactat ieri de HotNews, Remus Borza, partener în firma Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a afirmat că a fost denunţat contractul cu Europec, iar furnizarea energiei electrice către companie urma să fie oprită începând cu noaptea trecută, de la ora 00:00.
Motivul denunţării este că Europec nu a mai efectuat plăti pentru energia achiziţionată încă din ianuarie, acumulând datorii de circa 37 de milioane de lei. Prejudiciul este însă mult mai mare, în condiţiile în care preţul de achiziţie a fost sub cel de pe piaţă. "Valoarea totală a prejudiciului este de 118 milioane de lei", a precizat Borza. Despre soarta celorlalte contracte bilaterale, Borza a mai spus: "Toate la timpul lor".
Moody's a coborât ratingul BRD şi al altor subsidiare Societe Generale.
Şoferii pot fi amendaţi o singură dată într-o lună dacă circulă fără rovinietă. Jurnal economic cu Alina Neagu

Mo