Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Siria: Trei jurnalişti au murit, în urma unui atac asupra sediului unei televiziuni oficiale

Publicat in Romania Libera, miercuri 27 iunie 2012 ·

Trei persoane au fost ucise miercuri dimineaţa într-un atac "terorist" asupra unui sediu al postului oficial de televiziune Al-Ikhbariya din provincia Damasc, a anunţat agenţia oficială Sana, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Este vorba despre primul atac de acest fel asupra unui post oficial de televiziune din Siria, de la începutul revoltei împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, în martie 2011.

Un grup a comis un atac "terorist" şi "barbar" asupra sediului postului de ştiri, devastând birourile şi omorând trei jurnalişti, a anunţat Sana.

Televiziunea de stat a difuzat în direct imagini cu distrugerile produse, mai ales dintr-o sală transformată în moloz, în care câteva obiecte ardeau în continuare. "Grupurile teroriste au luat cu asalt sediul (postului) Al-Ikhbariya, au plasat explozivi în studiouri şi i-au detonat", a declarat în direct, pentru televiziunea de stat, Omran al-Zohbi, noul ministru al Informaţiilor, precizând că aceştia "au luat echipamente".

El a adăugat că grupul a "executat jurnalişti şi angajaţi".

"Aşa ceva nu s-a mai întâmplat", a continuat ministrul, denunţând recentele sancţiuni europene care vizează instituţiile mass-media siriene publice.

"Toţi cei care incită la violenţă, toţi cei care fac campanie împotriva Siriei, indiferent că este vorba despre mass-media sau oficiali din cadrul Consiliului de Securitate (al ONU), în special cei care ignoră prezenţa unor persoane înarmate, îşi asumă integral responsabilitatea acestei crime", a subliniat ministrul Informaţiilor, referindu-se la rebeli.

"În pofida barbariei crimei teroriştilor şi încercării lor de a reduce la tăcere vocea Siriei (...), (postul) Al-Ikhbariya continuă să emită", a comentat televiziunea de stat. Un jurnalist AFP a putut constata că postul continua să difuzeze programe.

"Agresiunea comisă asupra Al-Ikhbariya este o atin

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°