Văzând acuma ce turnură telenovelistică a luat viaţa autoîmpuşcatului Adrian Năstase, am revăzut cu mai mult interes ceea ce în decursul anilor s-a scris despre acest personaj politic gonflabil al României. Am citit şi ce-a scris Cristoiu, şi Nistorescu, şi bâlbâitul ăla de Cartianu, şi mulţi alţii, mai prieteni sau mai duşmani cu pana muiată în cerneală.
Mi-a atras atenţia, mai ales prin harul cu care a fost construit, un pamflet din urmă cu 18 ani, semnat de suceveanul nostru Alexandru Ştefănescu. Sau, cum mai bine îl ştie lumea, criticul literar Alex. Ştefănescu.
Pe Adrian Năstase, suceveanul nostru în consideră un tip mediocru. Un tip „care ar putea fi un bun preşedinte al asociaţiei de locatari dintr-un bloc sau chiar un director de hotel, dar în nici un caz un protagonist al vieţii politice din România”. Mă rog, eu nici ca preşedinte al unei asociaţii de locatari nu-l văd, că şi acolo sunt responsabilităţi, dar poate că am nevoie de ochelari.
Cu ironie subţire, suceveană, ni se spune şi cu ce va rămâne în istoria României vânătorul Năstase: „Cu faptul că s-a «bătut» pentru amenajarea unui teren de tenis destinat parlamentarilor. Aceasta este marea sa realizare”.
Adrian Năastase are, iată, argumente să lupte pentru a intra şi în istoria penitenciarelor din România, al căror locatar va fi în curând, dacă figura cu sinuciderea nu-i merge. Are toate argumentele să se bată pentru amenajarea câte unui teren de tenis în fiecare puşcărie.
Totodată, ştiind obiceiurile deţinuţilor la duş, se va face o bine meritată lumină şi în privinţa obiceiurilor sale sexuale, orientate cică pe contrasens. Fiindcă este celebru răspunsul celui alintat Bombonel adresat redacţiei revistei „Academia Caţavencu”, unde presupusa lui homosexualitate a fost disecată în glume nereuşite. „Dacă vreţi să vă convingeţi de contrariu, puneţi-mi la dispoziţie neves
