Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Organizatorul atacurilor de la 11 septembrie cere ONU să ancheteze SUA pentru tortură

Publicat in Adevarul, miercuri 27 iunie 2012 ·

Avocaţii lui Khaled Sheikh Mohammed, care s-a autoproclamat organizatorul atentatelor de la 11 septembrie, au anunţat marţi că au cerut Raportorului Special ONU pentru tortură, Juan Mendez, o anchetă asupra relelor tratamente pe care clientul lor le denunţă, relatează AFP.

„În această Zi Internaţională de Susţinere a victimelor torturii (marţi)", apărarea lui Khaled Sheikh Mohammed a anunţat că a adresat o „scrisoare de susţinere" către Mendez, în cadrul unei „prime etape a unei anchete ONU asupra acuzaţiilor de tortură".

Avocaţii au trimis această cerere cu o zi înainte de inculparea, pe 5 mai, la Guantanamo, a clientului lor, care riscă pedeapsa capitală.

Primele mărturisiri ale pakistanezului au fost obţinute sub tortură, după ce acesta a fost supus de 183 de ori la simularea înecului şi unui total de şapte zile şi jumătate de privare de somn într-o închisoare secretă CIA, potrivit unui raport al serviciilor americane de informaţii.

În această scrisoare, avocaţii îi cer Raportorului Special ONU, Juan Mendez, „să deschidă o anchetă completă, justă şi imparţială asupra conduitei Statelor Unite şi unei alte eventuale ţări complice".

„După l-a supus pe Mohammed la tortură şi la un tratament crud, inuman şi degradant, în urma capturării sale, pe 1 martie 2003, la Rawalpindi, în Pakistan, Guvernul american l-a constrâns la tăcere", scriu avocaţii acestuia.

„În absenţa unui document de acces la nivel ultrasecret, nimeni nu este autorizat să îl întâlnească sau să îi vorbească. Avocaţii săi sunt obligați să nu pronunţe cuvinte ca «presupus, clasat, secret al apărării»", continuă ei, invitându-l pe Mendez să ceară să îl întâlnească pe cel mai "celebru" deţinut de la închisoarea militară din Guantanamo Bay (Cuba).

„Statele Unite caută să închidă acest penibil şi sumbru capitol din istoria ţării noastre, omorându-l pe Mohammed în urma u

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploi în Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la deal şi la munte, de vineri/ Temperaturile scad semnificativ/ Cod galben de vânt puternic şi viscol, în mai multe zone ale ţării

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă ploi, începând de vineri dimineaţă, în zona joasă din Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi predominant ninsoare în zonele de deal şi munte, în timp ce temperaturile vor scădea semnificativ

5 românce pe tabloul principal al Australian Open! Anca Todoni și Gabriela Ruse au trecut de calificări » Ce adversare vor avea Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian

Gazeta Sporturilor acum o ora
Anca Todoni (20 de ani, 110 WTA) și Gabriela Ruse (27 de ani, 125 WTA) au trecut de cele trei tururi de calificare și au acces pe tabloul principal al Australian Open. Cele două românce și se alătură Soranei Cîrstea (34 de ani, 72 WTA), Irinei Begu

Doliu în lumea artei românești. Pictorul Neculai Iorga a murit la 91 de ani

Ziare.com acum o ora
Pictorul Neculai Iorga a murit la vârsta de 91 de ani, anunţă Uniunea Artiştilor Plastici din România. Artistul s-a născut la Galaţi, în anul 1933. „Uniunea Artiştilor Plastici din România, cu adâncă tristeţe, anunţă dispariţia marelui pictor Necula

Noul virus care se răspândește în China, depistat în România. Metapneumovirusul uman HMPV a fost confirmat la o femeie din Bihor care nu a călătorit în străinătate

Libertatea acum 2 ore
Un caz de metapneumovirus uman (HMPV) a fost confirmat în Bihor, anunță medicul-șef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea. Virusul, care se răspândește în nordul Chinei, afectează în special copiii sub 14 ani. Pacienta din Bihor, în vârstă de 67 de ani, nu

Ministrul Sănătăţii, despre virusul HMPV- „Nu este nicio noutate, a fost identificat prima dată în 2001“

Ziua Constanta acum 28 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 09 ianuarie 2025, că virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a făcut precizări d

Uzina Dacia de la Mioveni se pregăteşte pentru Bigster: Grupul Renault anunţă că noul SUV compact produs în România are un preţ de pornire de 23.000 de euro – primul model Dacia care pleacă de la peste 20.000 de euro

Mediafax acum 30 minute
Modelul este disponibil începând de la 23.000 euro (TVA inclus) pentru versiunea Essential, preţ care ajunge la 29.500 euro (TVA inclus) pentru versiunea de top, Journey Hybrid 155. Maşina poate fi comandată şI online, iar livrările în showroomuri v

Dolj: Bărbat găsit mort într-o prăpastie din spatele casei/ Poliţiştii fac cercetări pentru a afla cum şi-a pierdut viaţa

News.ro acum 59 minute
Un bărbat în vârstă de 69 de ani din Calafat, judeţul Dolj, a fost găsit mort într-o prăpastie din spatele casei, fata sa fiind cea care i-a sesizat pe poliţişti. Anchetatorii fac cercetări pentru a stabili cum a survenit decesul bărbatului.

Romgaz va furniza gaz natural clienților casnici și non-casnici. Ministerul Energiei salută inițiativa

Ziua Constanta acum 3 ore
Romgaz își extinde activitatea și va furniza gaze naturale direct către consumatori, atât casnici, cât și non-casnici Ministerul Energiei salută inițiativa strategică a Romgaz, companie energetică emblematică a României, de a-și extinde activitatea

Dacia Bigster este disponibilă pentru comandă în România. Care sunt prețurile pentru cel mai nou model al mărcii

Adevarul acum 28 minute
Dacia a deschis comenzile pentru Bigster, cel mai nou model al mărcii. Acesta este disponibil în patru variante de echipare: Essential, Expression, Extreme și Journey.

Dmitri Medvedev râde de planurile mărețe ale „magicianului portocaliu” Donald Trump. „Prostia triumfă întotdeauna”

HotNews acum 2 ore
Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și aliat al lui Vladimir Putin, a comentat ironic începutul celui de-al doilea mandat al președintelui american Donald Trump. Medvedev a declarat într-o postare pe contul său de Telegram că, deși nu se știe

Vremea

București
acum

12°
joi

8°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

12°
joi

8°/13°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

15°
joi

9°/15°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

5°/10°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

10°
joi

7°/13°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°