S-a născut la Bucureşti, pe 30 august 1982, într-o familie nelipsită de griji financiare, dar frumoasă, căreia îi este pe veci recunoscătoare. Judo-ul n-a fost prima ei pasiune. Mai întâi a făcut pentru o scurtă perioadă tenis, dar a mai cochetat şi cu handbalul sau fotbalul. Îi plăcea foarte mult să facă sport, pentru că era mică şi slăbuţă şi voia neapărat să-şi întărească organismul. În clasa a cincea, "Piţi" (prescurtarea de la piţigoi), cum este ea poreclită, s-a dus din curiozitate la o selecţie pentru judo şi a rămas îndrăgostită de acest sport.

Sub îndrumarea antrenorului Emanoil Câmpeanu, a avut marea surpriza să constate că îi place foarte mult, pentru că învăţa să se apere şi să fie mai sigură pe ea. "Eram foarte activă, îmi plăcea să mă joc şi, de fapt, la început, chiar asta făceam la antrenamente, mai mult ne jucam. Şase luni am exersat doar căderile şi abia apoi am început mai serios adevăratul judo. La început mă cam băteau fetele, dar totul s-a încheiat după primul cantonament, când m-am ambiţionat aşa de tare, că nu prea m-a mai învins vreuna de atunci înainte", şi-a amintit Alina, într-un interviu pentru revista Formula AS.

Şi-a sacrificat timpul liber şi copilăria pentru performanţă şi spune că pregătirea - care include chiar şi înot, haltere, atletism, gimnastică - e poate cea mai grea parte a sportului. “Când alegi să faci sport la nivel de performanţă e normal să renunţi la anumite lucruri, sau distracţii să le numesc aşa. Poate părea ciudat, dar şi la întâlnire când ieşim trebuie să-i dăm raportul domnului profesor. Nu e ceva ieşit din comun, pentru un sportiv de performanţă sunt lucruri normale. Până la urmă, aici la lotul naţional suntem o familie, iar rezultatele noastre, performanţele pe care le obţinem, sunt rezultatul acestei legături speciale care ne leagă”, a spus Alina Dumitru.

Este fericită cu cale