Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, din nou pe ultimul loc, pentru al treilea an consecutiv. Suntem deficitari la absorbţia fondurilor europene

Publicat in Antena 3, miercuri 27 iunie 2012 ·

România este, pentru al treilea an la rând, pe ultimul loc la absorbţia fondurilor europene, la nivelul anului 2011, a declarat, miercuri, Daniela Nemoianu, expert KPMG (companie americană şi consultanţă şi audit).

"Săptămâna viitoare, KPMG va emite studiul anual privind absorbţia fondurilor în Uniunea Europeană. Pentru al treilea an la rând, România este pe ultimul loc. După nu ştiu câţi ani de finanţare, avem un procent de 14% la sfârşitul lui 2011 de sume plătite. Contractate, într-adevăr, procentul este mai mare, de circa 60%, dar în privinţa plăţilor efectiv angajate suntem la un procent extrem de mic, de 14%. Este foarte greu de explicat de ce s-a întâmplat lucrul acesta. Perioada aceasta se sfârşeşte, aceste fonduri nu vor mai putea fi utilizate şi atunci avem o oportunitate ratată", a explicat Nemoianu.

Prezentă la conferinţă în calitate de reprezentant al Consiliului Investitorilor Străini, ea a atras atenţia că, în ultimul timp, în România nu numai că nu mai vin investitori străini, ci chiar pleacă unii dintre cei existenţi.

Expertul a subliniat că, întrucât suntem într-un mediu extrem de competitiv, trebuie să determinăm care sunt acele avantaje ale României în ziua de astăzi, în Europa şi nu numai, care ar putea să atragă un investitor străin, oferindu-i un climat de predictibilitate şi de garantare a profiturilor într-un prag rezonabil.

"Strategia UE însăşi este în dezvoltare, iar acesta este un lucru pozitiv, deoarece, spre deosebire de limitările de folosire a fondurilor structurale de până în prezent, pentru perioada de programare următoare avem veşti bune care permit mecanisme de cofinanţare, permit asocierea fondurilor structurale în formule de parteneriat public privat. Este un element de noutate foarte important şi, cu siguranţă, legislaţia românească va trebui adaptată în acest sens. Se discută o serie

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 8 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 12 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 8 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 7 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 12 ore
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Accident groaznic în Teleorman: Trei persoane au murit pe loc, iar o alta a ajuns la spital în comă, după ce mașina lor a intrat într-un cap de pod

Ziare.com acum 10 ore
Trei oameni au murit, vineri, 28 iunie, într-un groaznic accident produs pe un drum judeţean din Teleorman. O maşină a intrat într-un cap de pod, toți cei patru pasageri fiind încarcerați. Un adolescent de 16 ani, în comă, a fost transportat cu elic

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 7 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 5 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°