Aproape fara sa ne dam seama, cei doi poli ai Uniunii Europene, Germania si Franta, au intrat intr-un conflict major. Iar tema este de interes pentru toate statele continentului. Dar si pentru terte state. Batalia se da pentru eurobonduri. Pentru transformarea datoriilor statelor in obligatiuni europene. Eurobondurile pot scoate Europa, si poate intreaga lume, din criza. Dar asta inseamna un sacrificiu al tarilor bogate in favoarea celor care au dificultati. Franta vrea. Germania nu. Unde ne plasam?
Mai pe intelesul tuturor, Europa, in ansamblu, are un volum periculos de asa numite datorii suverane. Datorii ale unora dintre state. Daca toate aceste datorii sunt introduse intr-un cos si daca, de la nivelul Uniunii Europene, se ia decizia emiterii de eurobonduri, atunci, la o dobanda rezonabila stabilita de piata mondiala, cei care au rezerve financiare si le pot plasa cumparand aceste obligatii. Si urmand sa incaseze linistiti, pe parcursul viitorilor ani, dobanzi. Eurobondurile sunt garantate de statele europene, in esenta, chiar de Uniunea Europeana. Ar avea succes o asemenea operatie?
Evident, raspunsul este da. Numai in Europa exista investitori care detin rezerve de mii de miliarde de euro. Ca sa nu mai vorbim de investitorii din America, din Asia sau din Orient. Este limpede ca, daca ar fi lansate pe piata eurobonduri in baza principiului vaselor comunicante, in statele europene ar putea fi pompat suficient sange proaspat pentru a permite o relansare chiar spectaculoasa.
Si atunci, daca asa stau lucrurile, de ce ezita statele europene sa scape de datoriile suverane pe calea eurobondurilor? De ce doamna Merkel a declarat, in aceasta saptamana, ca, atat timp cat ea traieste, Germania nu va accepta eurobondurile. De ce i-a raspuns ea atat de taios principalului avocat al eurobondurilor, care este si cel mai important