Îl văd pe Victor Ponta gonflat de orgoliu, gata să plesnească de ambâţ, bătând din picior ca un copil care cere urgent să primească toate jucăriile. Îşi doreşte atât de mult să reprezinte şi el România în afară, încât e gata să facă totul ţăndări înăuntru. Dictatura Băsescu îi stă, mă scuzaţi, în gât, împiedicându-l să ducă mai repede la îndeplinire democraţia Ponta.

"Eu voi merge la Consiliul European", a sărit ca ars dl. Ponta, la câteva minute după ce Curtea Constituţională îi dăduse biletele de Bruxelles d-lui Băsescu. Dl. Ponta e premierul premieră: pentru întâia oară asistăm la o schimbare de atitudine a unui jucător important faţă de arbitru. "Nu suntem de acord cu decizia Curţii, dar o respectăm" fusese maximul ofensiv pe care politicienii din România şi-l permiseseră în raport cu această instituţie. De data aceasta, dl. Ponta nu este de acord şi nu respectă. Nu-i convine decizia, sare cu pumnul la arbitru şi spune că acesta e cumpărat. Ameninţă că o să-l trimită şi pe Jucător în tribune şi-o aşa o să joace numai USL pe tot terenul, de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga.

Dl. Ponta şi-a dat azi un mare gol. A pierdut nu pentru că CCR l-a declarat câştigător la puncte pe Traian Băsescu, ci pentru ţâfna cu care a înţeles să piardă. A apărut la televizor abia înecându-şi frustrarea, a împărţit în cel mai pur şi dur stil băsist bunii de răi ("Băsescu cu cei cinci judecători, noi cu poporul"), călcând în picioare o instituţie a statului (Curtea Constituţională) şi punând-o în conflict cu o altă instituţie esenţială (Parlamentul).

Pe Victor Ponta-l doare azi în Curtea Constituţională, după cum deunăzi îl durea în TVR, în ICR sau în alte părţi moi ale statului, acolo unde fiecare guvernare şi-a vârât propriii politruci. Durerea d-lui premier nu e că respectivele instituţii sunt politizate, ci că sunt politizate cu cine nu trebuie. Uni