Un bărbat în vârstă de 69 de ani a ajuns în comă la Spitalul Judeţean Suceava, cel mai probabil după ce a fost lovit cu copita în cap de propriul cal. Bărbatul, Aurel A., din comuna Zamostea, a ajuns la spital marţi, în jurul orei 18.00, după ce a fost găsit inconştient la marginea drumului.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti rezultă că, în jurul orei 16.30, bărbatul se întorcea cu căruţa acasă, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. El a fost găsit chiar de ginerele său, Vasile H.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, „din declaraţia ginerelui s-a stabilit că socrul său avea obiceiul ca atunci când era sub influenţa băuturilor alcoolice să bată calul şi este posibil ca acesta să-l fi lovit cu copita în zona capului”.
Bătrânul a fost diagnosticat cu traumatism vertebral cervical şi transsecţiune medulară.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 13 de Poliţie Rurală Siret, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care au survenit leziunile.
Un bărbat în vârstă de 69 de ani a ajuns în comă la Spitalul Judeţean Suceava, cel mai probabil după ce a fost lovit cu copita în cap de propriul cal. Bărbatul, Aurel A., din comuna Zamostea, a ajuns la spital marţi, în jurul orei 18.00, după ce a fost găsit inconştient la marginea drumului.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti rezultă că, în jurul orei 16.30, bărbatul se întorcea cu căruţa acasă, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. El a fost găsit chiar de ginerele său, Vasile H.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, „din declaraţia ginerelui s-a stabilit că socrul său avea obiceiul ca atunci când era sub influenţa băuturilor alcoolice să bată calul şi este posibil ca acesta să-l fi lovit cu copita în zona capului”.
Bătrânul a fost diagnosticat cu traumatism vertebral c