* a fost oferită de noul eveniment Eurovillage, susţinut de voluntarii Clubului "Voltin"
Brăila a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, întâlnirea multiculturală a generaţiilor voluntarilor SEV din Portugalia şi Spania, din proiectul "Volunteer Job Club - volunteering one step closer to employment". Proiectul, finanţat prin programul Tineret în Acţiune - Serviciul European de Voluntariat (TIA- SEV), este derulat de ANMRF Louis Pasteur - Club Voltin Brăila, împreună cu voluntarii locali, mediatori între voluntarii SEV şi comunitatea locală sau multiplicatori de informaţie TIA-SEV şi mentorii lor.
Evenimentul, ce face parte din seria Eurovillage, a îmbinat portul tradiţional popular românesc şi horele cu muzica şi dansurile latino şi mâncăruri felurite, originare din ţara noastră şi din Spania. Pe parcursul a două ore, voluntarii SEV, care au participat activ, au arătat atât faptul că sunt mândri de ţările lor de origine, dar şi că sunt bucuroşi să aibă parte de un stagiu de voluntariat multicultural şi inovativ în Brăila. Xavi Gibert, voluntarul SEV din Spania şi Nuno Monteiro din Portugalia, împreună cu întreaga audienţă de tineri prezentă la acest eveniment, s-au lăsat purtaţi de entuziasmul voluntarilor locali, dornici de a prezenta specificul cultural românesc.
* a fost oferită de noul eveniment Eurovillage, susţinut de voluntarii Clubului "Voltin"
Brăila a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, întâlnirea multiculturală a generaţiilor voluntarilor SEV din Portugalia şi Spania, din proiectul "Volunteer Job Club - volunteering one step closer to employment". Proiectul, finanţat prin programul Tineret în Acţiune - Serviciul European de Voluntariat (TIA- SEV), este derulat de ANMRF Louis Pasteur - Club Voltin Brăila, împreună cu voluntarii locali, mediatori între voluntarii SEV şi comunitatea locală sau multipli