Blocajul dintre Palate, arbitrat de CCR si Parlament, ne arata inca o data ca Romania este o tara cu un sistem constitutional fracturat, o tara care are, insa, nejustificat, pretentii marete intr-o Europa Unita. O Europa in care lucrurile au fost puse demult pe fagasul normalitatii.
Lucrurile functioneaza anapoda in Romania. Nici nu mai stii daca dreptatea este de partea lui Basescu sau premierul Ponta ar fi indreptatit sa reprezinte Romania la Consiliul European.
Pe de o parte, se spune ca Ponta isi revendica drepturile in mod legal, din moment ce exista o hotarare a Parlamentului care spune ca prim-ministrul trebuie sa stea la masa cu liderii europeni, pe 28 iunie. Pe de alta parte, intervine in ecuatie si o hotarare a CCR, care-i da dreptate presedintelui Basescu, repunandu-l din nou pe soclul de pe care Legislativul il daramase.
Logica ne-ar spune ca hotararea Parlamentului ar trebui sa fie litera de lege in Romania, fiind institutia aleasa de popor, forul care are posibilitatea de a debarca atat Executivul, prin motiune de cenzura, cat si presedintele, prin suspendare. Pe cale de consecinta, ceea ce a hotarat Parlamentul ar trebui sa fie sfant. Ei, nu-i chiar asa. Tabara cealalta, care acum se afla in Opozitie, ne spune ca ceea ce a decis Parlamentul nu are valoare juridica, ci este un act politic. Deci, se apeleaza la CCR.
Urmarind acest rationament, fortand putin comparatiile, putem spune ca deciziile CCR sunt tot de natura politica, din moment ce membrii Curtii Constitutionale sunt numiti pe criterii politice, de catre partide si presedinte. Doi judecatori din actuala componenta a CCR au fost numiti de presedintele Basescu, doi au fost numiti la propunerea PDL, doi la propunerea PSD, unul la propunerea PNL, unul la propunerea UDMR si unul la propunerea, in 2004, a fostului presedinte Ion Iliescu. Practic, avem 4
