Turneul din capitala Germaniei naziste a avut prea puţine în comun cu ceea ce se întâmplă în prezent. Asta dacă excludem faptul că a fost câştigat de americani. Acelaşi lucru se poate spune şi despre jocul în sine. Nu existau staruri, pase imposibile sau slam dunk-uri. În fapt, nu exista nici măcar parchet. Meciurile din 1936 s-au disputat în aer liber, pe o suprafaţă acoperită cu zgură şi nisip. Şi, parcă pentru a face sarcina jucătorilor şi mai dificilă, nu a lipsit nici ploaia.
În ciuda condiţiilor grele şi a faptului că baschetul era un sport relativ nou, 23 de ţări (un număr aproape dublu faţă de cele 12 care participă acum) şi-au anunţat prezenţa la primul turneu olimpic din istoria disciplinei: Estonia, Franţa, Chile, Turcia, Elveţia, Statele Unite, Spania, Italia, Polonia, Peru, Egipt, Cehoslovacia, Ungaria, Letonia, Uruguay, Canada, Brazilia, Mexic, Belgia, Japonia, China, Filipine şi Germania.
Însă, într-o perioadă în care conflictele politice erau tot mai numeroase, totul culminând cu cel de-Al Doilea Război Mondial, problemele nu au lipsit. Spania s-a retras din turneu, fiind obligată de izbucnirea Războiului Civil, în timp ce Peru s-a retras înaintea sferturilor de finală, ca o reacţie la decizia de a obliga naţionala de fotbal a acestei ţări să dispute o rejucare cu Austria, un meci câştigat iniţial de sud-americani cu 4-2. De asemenea, Ungaria a renunţat la participare înaintea competiţiei.
Sistemul de disputare a turneului a fost unul greoi. Învinsele din primul tur nu au fost direct eliminate, jucând între ele, iar învingătoarele acestor meciuri au avansat în faza următoare, acolo unde scenariul s-a repetat. Abia în turul al treilea, optimile de finală, au început jocurile eliminatorii propriu-zise.
De acest sistem ciudat au profitat trei dintre semifinaliste. Polonia a pierdut atât în primul tur (28-44 cu
