Cinci români cu vârste între 25 şi 37 de ani au fost reţinuţi de poliţia austriacă sub suspiciunea că au furat 9,5 tone de usturoi. Sursa: Reuters
Poliţia austriacă a oprit pe autostrada A4, în apropiere de Nicklesdorf (graniţa Austriei cu Ungaria), trei dube în mod evident supraîncărcate, în care s-au descoperit 9, 5 tone de usturoi, în valoare de circa 30.000 de euro.
Cei cinci români au fost reţinuţi, suspectaţi fiind că ar fi transportat bunuri furate, întrucât nu au putut explica de unde provenea usturoiul şi nici nu au putut dovedi că le aparţine.
“Se vedea de departe că dubele erau supraîncărcate. Pentru o asemenea cantitate de usturoi ar fi avut nevoie de nouă dube, nu de trei. În plus, toate trei maşinile miroseau bineînţeles îngrozitor a usturoi", a afirmat un poliţist pentru agenţia austriacă APA, preluată de Agerpres.
Usturoiul, care aparent provenea din Spania, a fost între timp confiscat. Românii au fost într-o primă fază amendaţi pentru supraîncărcarea vehiculelor.