În urmă cu 25 de ani, istoricul Radu Ciuceanu a fost de faţă la demolarea celebrului lăcaş de cult. El povesteşte cum a recuperat câteva obiecte de valoare.
Biserica Sfânta Vineri din Bucureşti de la a cărei demolare s-au împlinit 25 de ani a rămas vie în amintirea multor bucureşteni. Unul dintre aceştia este istoricul Radu Ciuceanu, 84 de ani, martor ocular la distrugerea sfântului lăcaş, amplasat în apropierea Pieţei Unirii.
Radu Ciuceanu spune a păşit pentru prima dată în biserica Sfânta Vineri în 1964, pe când restaurarea era aproape gata. Se eliberase de un an din temniţa Gherlei, unde făcuse închisoare politică, timp de 15 ani. După 23 de ani, urma să asiste la distrugerea ei.
Biserica fusese afectată de cutremurul din 1977. S-au făcut restaurări numeroase şi reconsolidări, ultima cu doar doi ani înainte de demolare. „Biserica Sfânta Vineri era o splendoare, când a fost darâmată, într-o zi de vineri. Pe la ora 22.00, în seara dinaintea demolării, maşina lui Ceauşescu trecuse prin faţa bisericii. Tovarăşa în care Satana şi-a găsit sălaşul a spus: Bine, mă, Dincă, dar pe asta de ce ai mai păstrat-o? Iordache, de la Capitală, a fost înştiinţat că a doua zi, clădirea era condamnată la moarte”, povesteşte Radu Ciuceanu.
La ora 8.00, în dimineaţa zilei de 19 iunie 1987, biserica era încă în picioare, înconjurată de coloane de maşini şi camioane. În jurul prânzului, 10 buldozere însoţite de excavatoare cu lame de doi metri erau pregătite să culce la pământ lăcaşul de cult.
Restaurată şi apoi demolată
Istoricul afirmă că a fost printre ultimele persoane care au văzut biserica în picioare. Ba chiar a surprins o discuţie telefonică între preotul paroh şi patriarhul de atunci al României: „Bine, Preafericirea Voastră, biserica mea se dărâmă şi membrii Sinodului merg la Viena? Ne vor blestema credincioşii”. I-am văzut lacrimile cum curgea