Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegeri anticipate în Irak, din cauza crizei politice care durează de jumătate de an

Publicat in Antena 3, joi 28 iunie 2012 ·

Premierul irakian, Nuri al-Maliki, a decis organizarea de alegeri anticipate, având în vedere că ţara este afectată de o criză politică gravă începută în urmă cu şase luni.

"Din cauză că celelalte părţi implicate refuză să se aşeze la masa negocierilor şi continuă să provoace crize politice succesive care afectează grav interesele supreme ale poporului irakian, premierul se vede obligat să convoace alegeri anticipate", se arată într-un comunicat oficial de miercuri, informează AFP.

Irakul se confruntă cu o criză politică declanşată în decembrie, în momentul retragerii trupelor americane, impulsionată de Iraqiya, bloc laic dominat de suniţi, care îl acuză pe premierul Maliki de acaparare a puterii.

Liderii kurzi şi blocul şefului şiit, Moqtada Sadr, au intrat şi ei în conflict cu Maliki, care a ajuns la putere în 2006 şi a continuat să conducă ţara după alegerile legislative din 2010. Mandatul legislaturii actuale se va termina în 2014.

Preşedintele Parlamentului, Oussama al-Nujaifi, a declarat în urmă cu o săptămână că deputaţii care sunt împotriva lui Maliki vor cere în viitorul apropiat o audiere a premierului, într-o nouă tentativă de a obţine un vot de neîncredere.

Criza politică a paralizat guvernarea, în special Parlamentul, unde nu a fost votată nici o legislaţie semnificativă, excepţie făcând cea a bugetului, în timp ce alte măsuri, cum ar fi o lege care reglementează sectorul petrolier, au fost reportate.

Premierul irakian, Nuri al-Maliki, a decis organizarea de alegeri anticipate, având în vedere că ţara este afectată de o criză politică gravă începută în urmă cu şase luni.

"Din cauză că celelalte părţi implicate refuză să se aşeze la masa negocierilor şi continuă să provoace crize politice succesive care afectează grav interesele supreme ale poporului irakian, premier

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 35 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum o ora
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 2 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 2 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum 39 minute
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Înghețarea ajutorului american pentru Ucraina se face deja simțită în principalul centru logistic din Polonia, confirmă premierul Tusk. „Prindeți-vă centurile, intrăm într-o zonă de turbulențe”

HotNews acum 22 minute
Decizia SUA de a îngheța ajutorul militar pentru Ucraina se face deja simțită în principalul centru din Polonia de sprijin logistic pentru Kiev, a indicat marți premierul polonez Donald Tusk. „Informațiile care vin de la frontieră, de la centrul nos

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

UPDATE - Zelenski spune că disputa cu Trump din Biroul Oval este „regretabilă” şi se declară gata să negocieze pacea. Comentariul vine înainte de discursul preşedintelui SUA în Congres şi după ce Washingtonul a suspendat ajutorul militar pentru Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis marţi o declaraţie, cu câteva ore de adresarea lui Donald Trump către Congres, în care spune că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu preşedintele american „nu a mers aşa cum trebu

Zelenski, primul mesaj după sistarea sprijinului militar al SUA: Conflictul de la Casa Albă cu Trump a fost „regretabil”, iar Ucraina este pregătită să se așeze la masa negocierilor

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis marți o declarație de presă în care afirmă că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu președintele american Donald Trump „nu a mers așa cum trebuia”, descriind-o ca fiind „regretabilă” ș

Vremea

București
acum

mar.

2°/10°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°