Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Assad: Siria se află în situaţie de război

Publicat in rfi, miercuri 27 iunie 2012 ·

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, declară că ţara sa se află "într-o veritabilă situaţie de război". Liderul autoritar de la Damasc se arată decis să încheie această situaţie, potrivit agenţiei oficiale Sana.

"Trăim o adevărată situaţie de război", spune Bashar al-Assad. "Cât timp suntem în situaţie de război, toate politicile şi sectoarele noastre ar trebui puse în serviciul victoriei în acest război", declară preşedintele sirian, care s-a adresat miniştrilor din noul Guvern.

Bashar al-Assad refuză să recunoască revolta populară, militarizată din cauza represiunii şi o compară cu "terorismul". Peste 15 mii de oameni au fost ucişi în timpul represiunii şi al luptelor dintre soldaţi şi rebeli, declanşate în urmă cu 15 luni, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (ONG).

Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, spune că ţara sa va riposta faţă de orice încălcare a frontierei sale de către Siria. Asta după ce forţele siriene au doborât vineri un avion turc. Erdogan a recunoscut că aparatul de zbor a intrat "un moment" şi "din neatenţie", în spaţiul aerian sirian.

Turcia va riposta "la momentul oportun" şi cu "hotărâre" faţă de doborârea avionului său, precizează premierul turc. "Prietenia Turciei este preţioasă, dar şi furia sa este la fel de feroce", spune Erdogan.

Regimul Assad este pe cale să piardă controlul asupra Siriei, lucru confirmat de confruntările armate din apropiere de Damasc şi de numărul din ce în ce mai mare al dezertărilor, apreciază preşedinţia Statelor Unite.

Un general sirian şi doi colonei au dezertat luni, fugind în Turcia. În total, 13 generali sirieni au dezertat de la începutul violenţelor din Siria.

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, declară că ţara sa se află "într-o veritabilă situaţie de război". Liderul autoritar de la Damasc se arată decis să încheie această situaţie, pot

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 18 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum 27 minute
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°