La data de 25.06.2012, în jurul orei 17.30, M. ILIE IONUŢ de 29 ani, din satul Vânători, comuna Gorbăneşti, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe un drum sătesc din localitatea Vânători, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, izbindu-se în gardul împrejmuitor al unei locuinţe, după care a părăsit locul faptei. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat acestuia să se supună testării cu aparatul etilotest, procedură pe care bărbatul a refuzat-o; de asemenea, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de M. ILIE IONUŢ continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuz de recoltare a probelor biologice sau a testării aerului expirat, în vederea stabilirii gradului de alcoolemie şi părăsirea locului accidentului ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni. La data de 25.06.2012, în jurul orei 21.15, D. VALERICĂ de 44 ani, din oraşul Săveni, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 292, în localitatea Ştiubieni, judeţul Botoşani, surprinde şi accidentează grav pe L. Andrei de 17 ani, din satul şi comuna Ştiubieni, care a ieşit din curtea unei locuinţe, deplasându-se pe o bicicletă, încercând să traverseze drumul judeţean fără să se asigure.În urma accidentului, adolescentul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Botoşani, unde a primit îngrijiri medicale, rămânând internat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună soluţie procedurală.
Autori: Biroul de presa al IPJ Botosani
La data de 25.06.2012, în jurul orei 17.30, M. ILIE IONUŢ de 29 ani, din satul Vânători, comuna Gorbăneşti, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un a