Curtea Constituţională a decis, astăzi, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, primului-ministru. Premierul Victor Ponta spune că nu va ţine cont de decizia Curţii şi că el va merge mâine la Bruxelles.
Curtea Constituţională a decis, tot astăzi, că Legea uninominalului pur este neconstituţională. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean. Curtea Constituţională a discutat sesizarea PDL în cazul legii privind sistemul uninominal de vot propusă de USL, care prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat şi prin care pragul electoral a fost eliminat.
BNR a decis, miercuri, menţinerea ratei de politică monetară la 5,25% şi a nivelurilor actuale pentru rezervele minime obligatorii, măsură anticipată de analişti.
Regina Elizabeth a Marii Britanii, care s-a aflat miercuri la Belfast, a dat mâna cu Martin McGuinness, fostul lider al Armatei Republicane Irlandeze (IRA), actualul vicepremier nord-irlandez, într-un gest istoric, potrivit Buckingham Palace, relatează AFP. Jurnal RFI cu Samuel Stan
Curtea Constituţională a decis, astăzi, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, primului-ministru. Premierul Victor Ponta spune că nu va ţine cont de decizia Curţii şi că el va merge mâine la Bruxelles.
Curtea Constituţională a decis, tot astăzi, că Legea uninominalului pur este neconstituţională. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean. Curtea Constituţională a discutat sesizarea PDL în cazul legii privind sistemul uninominal de vot propusă de USL, care prev