Despagubirile acordate fostilor proprietari, care au fost deposedati abuziv de regimul comunist, vor fi suspendate pana in 15 mai 2013.
Decizia a fost luata in urma unor modificari aduse de parlamentari, marti, ordonantelor de urgenta 4/2012 si 62/2010, informeaza Bursa.
"Avand in vedere ca CEDO a amanat termenul limita pana la care putem modifica legea retrocedarilor, pana in aprilie 2013, am cerut ca toate procedurile privind despagubirile sa fie suspendate pana la 15 mai 2013", a declarat George Baesu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor.
Acesta a explicat ca, in prezent, nu exista resurse la buget pentru o abordare "suficient de serioasa" a problemei despagubirilor acordate fostilor proprietari, dar si ca aceasta suspendare reprezinta cea mai buna varianta.
In acest fel, autoritatile vor putea identifica solutia administrativa prin care sa poata fi parcurse cele 30.000 de dosare pe care nu s-a uitat nimeni, crede Baesu.
"Din punct de vedere al transparentei, va asigur ca totul va fi exact asa cum au pretentia oamenii de la o institutie de stat", a spus presedintele ANRP, adaugand ca institutia va relua selectiv verificarea dosarelor ajunse la Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor.
"In acest moment, nu exista in Romania macar date aproximative despre numarul de dosare si valoarea acestora (la primarii, prefecturi si ANRP) pentru a estima de cati bani avem nevoie", a adaugat George Baesu.
In luna martie 2012, Guvernul Ungureanu a decis suspendarea despagubirilor pentru proprietatile nationalizate de regimul comunist, pentru o perioada de sase luni. Saptamana trecuta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aprobat cererea Guvernului de prelungire a acestei perioade cu inca noua luni, pana pe 15 mai 2013, a afirmat ministrul Ju