RL: Eşti implicată în numeroase campanii de salvare a animalelor în Statele Unite. Când şi din ce motive te-ai decis să arunci o privire şi la ce se întâmplă sub acest aspect şi dincolo de graniţele ţării tale?
Hilary Swank: Cred că este o problemă universală. M-am implicat în astfel de campanii, lucrez cu animale şi cu copii peste tot în lume. Nu m-am rezumat doar la Statele Unite. Am fost în India, recent, de exemplu. Cred că aceste cauze umanitare au nevoie de o voce şi sunt încântată să fiu eu acea voce, să pot transmite lumii mesajele.
RL: Este România prima ţară din Europa pe care o vizitezi din acest motiv, pentru a te implica în campanii de salvare a animalelor?
H.S.: Da. Cei de la Vier Pfoten au cerut ajutorul unui prieten bun, Morgan Freeman, l-au întrebat pe el dacă ar fi de acord să se implice şi el le-a spus –„Uite, Hilary iubeşte foarte mult animalele, ar fi persoana potrivită.“ Şi mi-a făcut cunoştinţă cu cei de la Vier Pfoten. Ne-am întâlnit la Los Angeles şi mi-au povestit despre munca lor. Eu chiar vreau să lansez o campanie de caritate pentru animale. Cred în ceea ce fac ei şi le-am spus că aş fi încântată să vin în vizită. Şi iată-ne aici.
RL: În ce va consta această campanie, mai exact?
H.S.: Aş vrea să mă implic mai mult în problema câinilor vagabonzi şi a copiilor abandonaţi, despre care se crede că nu mai au nicio şansă. Aş vrea să-i aduc laolaltă într-un fel. Şi Vier Pfoten face exact acest lucru. Eu cred că a fi informat înseamnă a fi puternic, în orice context. Inclusiv în ce priveşte bunăstarea animalelor, respectul faţă de animale, pentru că şi ele sunt fiinţe pe acest pământ. Sloganul celor de la Vier Pfoten – „More Humanity towards Animals“ („Fii om cu animalele) – este cheia. Fiecare dintre noi avem idei când vedem un câine pe stradă, dar nu avem idei cu privire la cum să ajutăm, cum să ne asigur