Portugalia e în creştere, are un lider capricios dar determinant, cunoaşte adversarii pe de rost şi finalizează în perioadele cînd ibericii scad ritmul.
Mai obosiţi, Xavi şi compania înfruntă în premieră la Euro un 4-3-3, practicat de o echipă relativ scundă, iute şi tehnică, cu îmbunătăţiri faţă de Portugalia 2010 care administra Spaniei cea mai grea înfrîngere din ultimii 50 de ani (4-0). Analiza tactică şi cifrele InStat încurajează visul lui Paulo Bento.
Spania n-a înfruntat la Euro un 4-3-3 ca al Portugaliei. O presiune defensivă amplă, echilibrată de un vîrf autentic, motorizată cu aripi flamboaiante, tip Nani-Ronaldo, şi fundamentată de un mijloc tehnic, coerent şi iute. Plus doi fundaşi laterali truditori şi creativi, Coentrao şi Pereira.
Ibericii au umilit staticul 4-4-2 irlandez, ermeticul 4-1-4-1 francez (visat 4-3-3, dar cu Debuchy la blocaj!). Croaţia a terminat în 4-1-3-2 şi a făcut Spania să sufere pe final, cu cinci fotbalişti ofensivi peste Pique şi Ramos. Cu Italia, Spania a avut în faţă 3-5-2, şase în atac: două vîrfuri, Pirlo, Marchisio şi Motta, Giaccherini în dreapta. Şi a luat gol.
2 zile de recuperare în minus a avut Spania faţă de Portugalia. Diferenţă considerabilă, avînd în vedere şi faptul că primul 11 al Spaniei a disputat în acest sezon, cumulat, cu 112 partide mai mult decît cel al Portugaliei!
5 cuvinte-argument pentru Portugalia
Ronaldo. În patru meciuri, spaniolii n-au avut adversar o echipă cu lider, deţinătoare de jucător exponenţial. Nu s-au întîlnit cu capricii şi sclipiri de geniu. Antidotul la schematismul iberic poate fi tocmai o invenţie CR7, decisivă.
Evoluţie. Lusitanii au progresat de la meci la meci (Danemarca-Olanda-Cehia) la numărul de atacuri (76-78-103), minutele de posesie (21-22-30) şi procentajul paselor corecte (78%-79%-82%). Azi pot atinge forma maximă.
Realbarca. Cu F
