Imobilizaţi la pat şi uitați de lume, peste 80 de oameni de la azilul republican pentru invalizi şi pensionari văd lumea de afară doar prin fereastă.
Oamenii spun că nu sunt scoşi afară cu săptămânile, iar atenţia infirmierelor este direct proporţională cu banii pe care îşi pot permite să-i scoată din buzunar. La rândul lor, angajaţii instituţiei neagă că ar cere bani de la pacienţi şi afirmă că nu le ajung forţe să-i îngrijească aşa cum se cuvine. Deşi în ultimii ani finanţarea instituţiei este mai bună, statul nu a făcut nimic pentru a majorara salariile personalului îngrijitor.
„De la începutul anului am fost scos afară la plimbare o singură dată. La concertele sau spectacolele organizate în azil n-am fost dus niciodată. Mă aflu aici de aproape un an. Infirmierele spun că nu reuşesc să aibă grijă de toţi", povesteşte Iurie B., în vârstă de 49 de ani, unul dintre pacienţii care nu se scoală din pat.
Într-o situaţie similară se află fiecare al doilea pacient de la azilul republican pentru invalizi şi pensionari. Majoritatea se plâng că nu văd lumina soarelui cu lunile şi că personalul nu prea îi ajută să se deplaseze în scaunele cu rotile. În ziua în care am vizitat azilul, în curte nu era niciunul dintre pacienţii care nu se pot mişca fără ajutor.
STĂ IZOLATĂ DE 16 ANI
Una dintre femeile imobilizate la pat ne-a mărturisit că nici nu vrea să fie scoasă afară, de teamă să nu fie traumatizată. „N-am ieşit la aer de 16 ani, de când am fost adusă încoace. Dar nici nu le rog pe infirmiere să mă scoată. Înţeleg că şi lor le este greu să mă ridice şi apoi să mă pună din nou în pat. Unde este garanţia că nu mă vor scăpa pe scări?", zice Lidia M.
Angajaţii recunosc indirect că nu oferă pacienţilor prea multă mobilitate. „Muncim de dimineaţă până seara, dar tot nu le reuşim pe toate. Azi aţi venit Dumneavoastră şi trebuie să facem cură
