Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchor Grup are doi directori noi

Publicat in Capital, joi 28 iunie 2012 ·

După revenirea lui Ali Ergun Ergen la conducerea operațiunilor Anchor Grup, Roxana Dumitru a devenit noul director de marketing al dezvoltatorului imobiliar, iar Cătălin Florea a preluat poziția de leasing manager.

Roxana Dumitru are opt ani de experiență în marketing și retail. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a unui master în management şi marketing, Roxana a făcut parte din echipele Anchor Grup și Băneasa Developments. În noua sa poziție la Anchor Grup va dezvolta și va implementa strategia de marketing pentru brand-urile din portofoliul companiei: București Mall, Plaza România, Movieplex, InCity Residences, precum și pentru cele două clădiri de birouri Anchor Plaza și respectiv Anchor Plaza Metropotol, aflată în curs de dezvoltare.

Cătălin Florea se va ocupa de managementul spațiilor închiriabile sau de vânzare ale grupului, pe toate segmentele – retail, office si rezidential. Focusul său va fi alcătuirea unui mix bun de chiriași și parteneri, în vederea obținerii celor mai bune rezultate. Cătălin Florea are o experiență de peste opt ani pe piața de retail din România, în cadrul Sun Plaza și Băneasa Shopping City, dar și pe alte piețe din Europa de Est, în închirieri și management operațional. Noul manager va dezvolta strategiile de leasing și va coordona toate activitățile legate de managementul spațiilor din portofoliul Anchor Grup.

Grupul Anchor este prezent în România din 1997. Portofoliul său include proiecte de retail, centre rezidențiale și clădiri de birouri. Printre dezvoltările Anchor Grup în România se numără București Mall, primul centru comercial modern din România; Plaza România, Shopping MallDova, centru comercial deschis în Chişinău, Republica Moldova; Anchor Plaza, prima clădire de birouri de clasă A integrată cu un centru comercial şi InCity Residences, ansamblu rezidenţi

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 2 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și va fi extrădat în Republica Moldova. Fugarul are de ispășit 20 de ani de închisoare

Libertatea acum 25 minute
Procuratura Generală din Republica Moldova a anunțat vineri, 14 martie, că fugarul Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și vor începe procedurile de extrădare în țara condusă de Maia Sandu.

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum o ora
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

INS: În ianuarie 2025, salariul mediu net a scăzut cu 5,6%, față de decembrie 2024

Capital acum 35 minute
Salariul mediu net în ianuarie 2025 a fost de 5.328 lei, cu 317 lei mai puțin decât în decembrie 2024, adică o scădere de 5,6%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Il

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 2 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 2 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 4 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Camera Deputaților alocă 7 milioane de lei pentru cazare în străinătate și bilete de avion

Adevarul acum 43 minute
Camera Deputaților intenționează să încheie un acord-cadru pentru achiziția de servicii de transport aerian internațional și cazare la hoteluri în afara țării, valoarea totală estimată a contractului ridicându-se la 7 milioane de lei.

Percheziţii într-un dosar penal cu bijuterii posibil contrafăcute, cu un prejudiciu de peste 5 milioane de lei / Vizate, zece persoane din Bihor, Arad şi Turcia

News.ro acum 42 minute
Poliţiştii şi procurorii au făcut percheziţii la persoane din judeţele Bihor şi Arad, dar şi din Turcia, într-un dosar care vizează comercializarea de ceasuri şi bijuterii posibil contrafăcute. Zece persoane au vândut, încă din 2023, astfel de mărfu

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°