Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meşteşugul tradiţional, sărbătorit la Iaşi

Publicat in Adevarul, joi 28 iunie 2012 ·

Ceramica de Cucuteni va cuceri dealul Copou din capitala Moldovei, la Alba Iulia se va deschide cea mai mare expoziţie de jucării din ţară, în timp ce Bucureştiul va răsuna de ritmuri rock.

Târgurile în aer liber sunt vedetele acestui final de săptămână. Astăzi, la Iaşi, la ora 11.50, în Parcul Copou, începe sărbătoarea ceramicii la care sunt aşteptaţi meşteri olari din toată ţara, precum şi din Republica Moldova. Manifestarea reuneşte două târguri, primul dintre acestea - Cucuteni 5000 - se află la cea de-a XXX-a ediţie. „Sărbătoarea ceramicii va avea loc între 29 iunie şi 1 iulie. Este o ediţie jubiliară.

Vor fi prezente cele mai importante centre de ceramică din întreaga ţară şi din Republica Moldova, peste 100 de meşteri olari", a anunţat Adrian Ardeleanu, şeful Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Iaşi, instituţia care organizează acest eveniment.

Premii de 5.000 de lei

Standurile au fost amplasate pe aleea principală a Parcului Copou. „Meşterii olari sunt nerăbdători să ajungă la Iaşi pentru că aici este cel mai important târg de acest fel din ţară. Sunt meşteri care se pregătesc de trei-patru luni pentru a veni cu ceva special la Iaşi", a afirmat Ardeleanu.

El a adăugat că vor fi realizate un film şi un album despre meşterii care au ajuns la Iaşi în cei 30 de ani de la deschiderea târgului. Iubitorii de ceramică îi vor putea întâlni la această ediţie jubiliară pe artizanii lutului din Dorohoi-Botoşani, Codlea-Braşiv, Braniştea-Galaţi, Miercurea Ciuc-Harghita, Schitu Stavnic-Iaşi, Baia Mare şi Săcel-Maramureş, Şişeşti-Mehedinţi, Vădastra-Olt, Marginea şi Rădăuţi-Suceava, Lungeşti şi Vlădeşti-Vâlcea, dar şi de la Chişinău, Drochia, Ialoveni şi Nisporeni- Republica Moldova. Cei mai talentaţi meşteri vor primi premii în valoare de 5.000 de lei.

100 de standuri şi în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°