Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romgaz a cheltuit nejustificat 238 de milioane de lei. Vezi unde s-au dus banii

Publicat in Adevarul, joi 28 iunie 2012 ·

Reprezentanţii Ministerului Economiei şi ai Curţii de Conturi au descoperit, în urma unor verificări efectuate la Romgaz, o serie de cheltuieli nejustificate realizate de compania de stat, cu o valoare totală de 238,46 milioane de lei.

Astfel, peste 123 de milioane de lei au fost plătite nejustificat pentru achiziţia de utilaje şi echipamente. Aceste achiziţii au fost făcute cu abateri de la legalitate şi regularitate, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Alte 8,5 milioane de lei au fost acordate de Romgaz sub formă de sponsorizare a organizaţiilor sportive – dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii, asigurarea echipamentelor competiţionale şi programe sportive cu acţiuni interne şi internaţionale.

Află de pe Forbes.ro de ce achiziţia de titluri Romgaz în cadrul viitoare oferte publice de vânzare, ar putea fi un plasament câştigător

Cheltuielile de protocol ale companiei s-au ridicat la 470.000 de lei, iar cele pentru reclamă şi publicitate – la 5,5 milioane de lei, cea mai mare parte către Agrafics Communication.

Pentru închirierea unor săli de conferinţă, Romgaz a plătit în mod nejustificat 3,8 milioane de lei, iar pentru deplasări şi diurnă – 8,577 milioane de lei.

Alte 88,44 milioane de lei au fost cheltuite pentru cursuri de perfecţionare personal, servicii juridice, servicii de audit financiar, tehnic, de reevaluare a mijloacelor fixe, servicii de mentenanţă şi asistenţă tehnică de servere, servicii de logistică, servicii de curăţenie, servicii de mentenanţă staţii de uscare, staţii de comprimare, servicii de pază şi securitate.

Ministerul Economiei notează că „va lua în cel mai scurt timp toate măsurile necesare atît pentru tragerea la răspundere, sesizând organele abilitate ale statului, mergând până la destituirea celor implicaţi, acolo unde este cazul, cât şi pentru prev

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nemulțumit” de Vladimir Putin, Donald Trump anunță că trimite mai multe arme Ucrainei

HotNews acum 35 minute
Președintele american Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor trimite noi arme Ucrainei, după ce Casa Albă a anunțat săptămâna trecută că suspendă unele livrări, notează AFP. „Va trebui să trimitem mai multe arme, în principal arme defensiv

Definitivat 2025. Peste 9.500 de candidați susțin azi proba scrisă. Măsuri speciale din cauza caniculei

HotNews acum 48 minute
Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ – sesiunea 2025 se va desfășura marți, în 42 de centre – câte unul în fiecare județ, scrie Agerpres. Potrivit Ministerului Educației, sunt așteptați să participe cei peste

Netanyahu îl nominalizează pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace / La un dineu la Casa Albă, președintele american îi promite premierului israelian că Hamas va negocia un armistițiu în Gaza

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat luni că l-a nominalizat pe preşedintele american Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace, înmânându-i scrisoarea pe care a trimis-o Comitetului

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 10 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 12 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 9 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Apple contestă în instanţă amenda de 587 milioane de dolari impusă de UE pentru practici anticoncurenţiale

News.ro acum 56 minute
Apple a atacat în instanţă amenda de 500 milioane de euro (aproximativ 587 milioane de dolari) impusă de Comisia Europeană pentru încălcarea normelor antitrust privind controlul Big Tech, depunând luni o plângere la al doilea cel mai înalt tribunal

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°