Ministrul român de Externe Andrei Marga a declarat la Bruxelles, despre corespondenţa Cotroceni - MAE - Consiliul European din care delegaţia Preşedinţiei a fost „uitată" că ceea ce a făcut este legal. "Adevărul" a arătat, cu documente oficiale, că procedurile nu au fost respectate în totalitate.
„Ce a venit la mine s-a răspuns. A venit la mine scrisoarea domnului Cristian Diaconescu s-a răspuns. Văd că toate documentele se cunosc. Dacă nu a venit la mine nu am ce răspuns să dau. Am răspuns la momentul potrivit conform competenţelor şi obligaţiilor legale", a spus Marga.
Jurnaliştii insistă.
Andrei Marga: „Eu nu sunt poliţie secretă să văd cine cu cine corespondează. Corespondenţa oficială a ministerului a fost înregistrată şi se poate controla", a adăugat şeful diplomaţiei române.
Jurnaliştii mai insistă: Cotroceniul susţine că aţi fost notificat?
Andrei Marga: „Noi nu am fost notificaţi. Nu a fost vorba de aşa ceva. Dar încă odată. Aceasta a fost o cronologie. În rest este vorba despre aspectul legal, aspectul constituţional, mai tare decât legal. S-a aplicat Constituţia, s-a aplicat declaraţia Parlamentului. Încă odată, declaraţia Parlamentului este actul de bază dincoace de Constituţie, actul care stabileşte sau mă rog a stabilit, cine pleacă la Bruxelles".
„Adevărul" prezintă cronologia corespondenţei oficiale dintre Administraţia Prezidenţială şi Ministerul Afacerilor Externe (MAE), cea din urmă fiind instituţia obligată să transmită Consiliului European componenţa delegaţiei României.
Corespondenţa dovedeşte că Executivul a ignorat procedurile, deşi a fost atenţionat de Administraţia Prezidenţială, că ministrul Andrei Marga a comis câteva "scăpări" în adresele sale şi că premierul Victor Ponta ştia azi, în momentul intrării la şedinţa Consiliului European, că are nevoie de un mandat din par