Mesajul a fost trimis. Multumesc!

28 iunie – 72 de ani de la anexarea Basarabiei. Scandal la Chişinău VIDEO

Publicat in Ziua Veche, joi 28 iunie 2012 ·

28 iunie – Zi neagră în istorie de comemorare a ocupaţiei sovietice sau zi de sărbătoare pentru “eliberarea Moldovei de sub ocupaţia română”. Ca de fiecare dată în ultimii ani, ziua de 28 iunie naşte scandal la Chişinău.

În urmă cu 72 de ani, guvernul României dădea curs notelor ultimative sovietice din 26 şi 27 iunie, prin care se cerea “înapoirea cu orice preţ” a Basarabiei şi nordului Bucovinei. Astfel, la 28 iunie 1940, trupele sovietice au intrat pe teritoriul românesc. Ce a însemnat asta pentru populaţia teritoriilor ocupate se cunoaşte.

Citiţi mai mult aici despre 28 iunie 1940 – Zi de doliu

Anexarea Basarabiei la URSS, la 28 iunie 1940, provoacă şi după 72 de ani declaraţii contradictorii în parlamentul de la Chişinău, unde unii deputaţi consideră această dată o “zi neagră în istorie”, în timp ce alţii sărbătoresc “eliberarea Moldovei de sub ocupaţia română”.

Liberalii de la Chişinău, după ce au depus flori la piatra comemorativă a victimelor sovietice din faţa clădirii Guvernului, au solicitat să fie ţinut un minut de reculegere în plenul Parlamentului. “Este 28 iunie, o zi tristă, atunci când în urma pactului Ribbentrop-Molotov Basarabia a fost ruptă de la trupul ţării. Sute de mii de oameni au fost deportaţi, omorâţi în lagăre de concentrare”, a declarat liderul grupului PL, Ion Hadârcă.

Însă, nu toţi deputaţii au dat curs acestei solicitări, inclusiv preşedintele parlamentului Marian Lupu, care a declarat că istoria nu poate fi schimbată şi că fiecare este în drept să aibă viziunea sa referitor la unele evenimente istorice, transmite corespondentul Agerpres. În acelaşi timp, comuniştii s-au felicitat, considerând această zi una a eliberării Republicii Moldova “de sub ocupaţia română”. “Astăzi se împlinesc 72 de ani de la restabilirea statalităţii Republicii Moldova. În această zi s-a terminat o perioadă de 22 de ani de

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AS Roma l-a demis pe Ivan Juric după patru înfrângeri în ultimele cinci meciuri din Serie A

News.ro acum 46 minute
AS Roma a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că l-a demis pe antrenorul Ivan Juric. Croatul este al doilea tehnician al formaţiei din Roma care este demis în acest sezon, relatează Reuters. Roma a pierdut duminică cu 2-3 acasă cu Bologna, a patr

Transalpina se închide, pe fondul ninsorii, între Rânca și Curpăț / Precizările CNAIR

HotNews acum o ora
Circulaţia rutieră se închide pe DN 67 C, pe Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj, şi Curpăț, judeţul Alba, pe fondul ninsorilor. Luni, reprezentanţii DRDP Craiova vor verifica dacă mai sunt persoane pe acest sector de drum şi vor monta semnalizar

Superliga: Unirea Slobozia – Farul Constanţa 0-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Farul Constanţa a învins duminică, în deplasare, scor 1-0, gruparea Unirea Slobozia, în etapa a 16-a din Superligă. După ce Casap l-a încercat pe Denis Rusu cu un şut de la distanţă, în minutul 26, oaspeţii au deschis scorul pe final de repr

Un şef de stat susţine că a discutat de trei ori cu Trump după alegeri

Mediafax acum 3 ore
Netanyahu a precizat, de asemenea, că aceste discuţii au fost destinate să întărească alianţa dintre Israel şi Statele Unite, menţionând că amândoi consideră Iranul o ameninţare majoră. Într-un mesaj video, Netanyahu a afirmat că ambele părţi sunt d

Kremlinul salută „semnalele pozitive” date de Donald Trump privind războiul din Ucraina. „Nu vorbeşte despre înfrângerea strategică a Rusiei”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat duminică, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că vede „semnale pozitive” în poziția adoptată de președintele ales al SUA, Donald Trump, cu privire la conflictul din Ucraina, avertizând în același timp că este greu de

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 6 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 5 ore
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Ministerul Culturii trimite Corpul de Control la Castelul Peleș, după ce Libertatea a dezvăluit metoda biletelor revândute

Libertatea acum 45 minute
Ministerul Culturii va trimite Corpul de Control la Muzeul Peleș pentru a verifica situația semnalată de Libertatea, care a dezvăluit că există o rețea a angajaților care se ocupă cu revânzarea biletelor de intrare, a declarat duminică, 10 noiembrie

Marius Budăi (PSD) „România a devenit primul stat din lume cu o lege pentru participarea copiilor în procesul decizional”

Botosani News acum 2 ore
Deputatul Marius Budăi, care a promovat în calitate de ministru al Muncii participarea copiilor la procesul de luare a deciziilor și elaborare a politicilor europene pentru drepturile copilului, a votat, marți în Parlament, alături de colegii de la

Netanyahu recunoaşte responsabilitatea israeliană pentru exploziile pagerelor Hezbollah în septembrie

Adevarul acum 8 minute
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a recunoscut, duminică în timpul reuniunii de guvern, responsabilitatea israeliană pentru explozia echipamentelor de comunicaţii ale Hezbollah în septembrie.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/12°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°