Prezentată la Google I/O, Nexus 7 este prima tabletă din lume cu Android 4.1 Jelly Bean și prima din seria Nexus.
Nexus 7 combină hardware-ul premium, conceput de ASUS, cu cea mai recentă versiune Android și divertismentul din Google Play. Dezvoltată în colaborare de ASUS și Google, Nexus 7 este prima tabletă de 7" din lume cu procesor quad-core. A fost construită să aducă utilizatorilor cea mai bună ofertă de la Google într-un pachet subțire și portabil, ușor de manevrat.
“Suntem foarte încântați de acest parteneriat și de sinergia pe care o aduce utilizatorilor” a declarat Directorul ASUS, Jonney Shih.
“Ne-am dorit să construim o tabletă care să fie suficient de ușoară și de portabilă pentru a avea divertismentul favorit oriunde v-ați deplasa, dar fără să compromitem puterea și performanța” a declarat Andy Rubin, SVP al diviziei Mobile and Digital Content din cadrul Google. “Împreună cu ASUS, am fost capabili să realizăm acest lucru în Nexus 7. Cu un preț de pornire de 199 dolari, va fi un produs de care se va putea bucura fiecare.”
Nexus 7 vine cu un procesor NVIDIA Tegra 3 quad-core, ceea ce înseamnă că totul va fi mai rapid, paginile se vor încărca repede, jocurile vor avea un răspuns mai bun și claritate, iar rularea aplicațiilor multiple va fi floare la ureche. Procesorul grafic GeForce cu 12 nuclee oferă grafică avansată, în timp ce design-ul patentat 4-PLUS-1 oferă eficiență și performanță maximă atunci când e necesar.
Nexus 7 8GB este disponibil pentru 199 de dolari, în timp versiunea de 16GB costă 249 de dolari, oferind consumatorilor mai mult conținut chiar și atunci când nu sunt online.
Super puternică, super portabilă
Cu un ecran de înaltă rezoluție 1280x800, capabil să redea culori vibrante, Nexus 7 aduce la viață aplicațiile, jocurile, cărțile și filmele. Noua tehnologie ASU