E Meşter, dar nu se descurcă singur cu certificatele de revoluţionar şi are nevoie de ajutorul unui predecesor al său. Sigur, poate fi chiar recomandabil să apelezi la expertiza celui căruia i-ai succedat într-o funcţie, câtă vreme este vorba de o persoană onorabilă, care te poate ajuta în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu. Doar că, în cazul de faţă vorbim de Emilian Cutean, în prezent... deţinut.
Cutean execută, din luna februarie 2012, o pedeapsă de cinci ani de închisoare, pentru fraudarea bugetului instituţiei pe care a condus-o şi pe care acum o conduce domnul Sorin Vintilă Meşter.
Cutean a formulat o cerere de suspendare a executării pedepsei pe timp de trei luni, iar Meşter intervine în proces, solicitând, şi el, Tribunalului Bucureşti, eliberarea din închisoare a lui Cutean, cu scopul de a-l ajuta în treburile curente de la Secretariatul de Stat pentru Probelemele Revoluţionarilor.
Solicitarea este o premieră absolută pentru sistemul judiciar din România. Dacă în procesele civile există insituţia intervenţiei într-un dosar pentru apărarea unui interes propriu, în penal aşa ceva nu s-a mai pomenit. E posibil ca Tribunalul Bucureşti, pe rolul căruia se află cererea de eliberare a lui Cutean, ce are termen de judecată vineri, să amâne judecarea cauzei, cerând lămuriri suplimentare Guvernului României.
Fost deputat PSD, Cutean a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani de închisoare pentru fraudarea Guvernului cu aproape 300 de mii de lei, după un proces care a durat 6 ani.
Cutean a fost eliberat din funcţie pe data de 20 decembrie 2004. Curtea de Conturi a descoperit că, ulterior (când nu mai avea calitatea de secretar de stat), Cutean a dispus plata unei sume de aproape 299.500 lei în contul Asociaţiei de revoluţionari „Club 22”, al carei preşedinte era. Plata s-a făcut fără o justificare legală. Din