La summitul european ce începe astăzi la Bruxelles, liderii europeni trebuie să facă rost de o doză de curaj de care aveau nevoie demult. Ei trebuie să le adreseze cetăţenilor acestei Uniuni următoarea întrebare: cât sunteţi dispuşi să plătiţi pentru păstrarea Euro?

Meniul de ştiri privind criza Euro este foarte variat săptămâna aceasta. Bănci spaniole sunt retrogradate de agenţiile de rating deşi tocmai s-au aruncat miliarde după ele, Ciprul devine a cincea ţară care cere asistenţă financiară, iar ministrul elen de finanţe nici măcar nu îşi ia mandatul în primire. Punctul culminant este, bineînţeles, noul summit crucial al liderilor europeni la care se decide soarta Euro. Tuturor le este clar, ar trebui să ne fie şi nouă. Pentru că lucrurile nu mai pot sta aşa în zona Euro. Spaniei i s-au triplat randamentele la titlurile de stat în doar o lună şi acesta e doar un exemplu.

Din multe motive, de la economice până la politice, moneda Euro este cea mai bună variantă pe care Europa o are în continuare. Dar cum sinceritatea şi simţul răspunderii lasă mult de dorit la politicienii europeni, întrebarea crucială tot nu a fost adresată. Cât suntem dispuşi să plătim pentru păstrarea monedei unice? Pentru că e la fel de clar că Nordul bogat al Europei trebuie să îşi revizuiască atitudinea şi să contribuie cu bani. Mulţi bani. Fie direct fie sub forma unor garanţii care să minimizeze costurile riscurilor exprimate în dobânzi. De făcut trebuie însă să o facă. Măcar temporar statele bogate trebuie să accepte necesitatea de a finanţa ceilalţi membri pentru ca aceştia să poată recupera decalajul. La fel cum subvenţiile regionale nu au voie să consolideze dezvoltarea redusă a României, nici asistenţa financiară nu are voie să consolideze salarii disproporţionate în Grecia.

Pactul de creştere şi progresele lui Merkel (Le Monde)

Franţa şi Germania