Primăriile de sector din Capitală sar în ajutorul părinților și pun la dispoziție grădinițe care sunt deschise și în timpul vacanței de vară. Sursa: EVZ
Sectorul 1. Bucureștenii care locuiescîn acest sector îşi pot duce copiii la grădiniță şi în vara aceasta, pentru al patrulea an consecutiv, copiii la grădiniţă. Între 1 iulie şi 31 august, preşcolarii pot fi înscrişi în cele două clădiri ale Grădiniţei nr. 206 (Str. C-tin Disescu, nr. 37 şi Str. C-tin Dobrogeanu Gherea nr.156).
Până în prezent, 220 de copii din Sectorul 1 şi nu numai s-au înscris în acest program. Preşcolarii pot rămâne la grădiniţă de la ora 8.00 până la ora 18.00. În funcţie de numărul de solicitări, educatorii formează grupe de copii pe nivel de vârstă, care vor avea aceleaşi activităţi ca în timpul anului şcolar: vor învăţa să deseneze, să picteze, să modeleze şi vor face plimbări în parc şi excursii atât în Bucureşti, cât şi în afara Capitalei.
În plus, copiii vor putea fi înscrişi la cursuri opţionale de engleză şi dans şi vor lua parte la activităţi împreună cu voluntari din ţările Uniunii Europene incluşi în cadrul programului „Aici-Acolo”, unde preşcolarii vor învăţa noţiuni elementare despre multiculturalism.
Sectorul 3. În acest sector sunt deschise două grădiniţe care funcţionează între orele 8.00-17.00. Este vorba despre Grădiniţa nr. 160 din strada aleea Perişoru nr. 9, care este funcţională până pe 30 iulie şi Grădiniţa nr. 231, ce va fi deschisă până pe 20 iulie şi este situată în str. Codrii Neamţului nr. 268.
Sectorul 4. Primarul Cristian Popescu-Piedone a decis ca Grădiniţa nr. 263 „Ciupercuţa” să funcţioneze ca o grădiniţă de vară, ţinând cont că toate unităţile de învăţământ preşcolar au intrat în vacanţă pe 18 iunie. Până în prezent, la Grădiniţa „Ciupercuţa”, de pe strada Stoian Militaru nr. 86-90, sunt înscrişi 70 de copii (pentru cele 150 de locuri