Presa din perioada comunistă nu spunea aproape nimic important pe faţă. Pentru a înţelege cît de cît ceva, trebuia să citeşti printre rînduri, să ştii să decodezi limbajul vremii. În acele condiţii, zvonurile erau mai puternice decît informaţiile, iar manipularea era la îndemîna regimului. Securitatea se ocupa cu dezinformarea şi răspîndirea de zvonuri, după cum povesteşte chiar generalul Pacepa. Oamenii credeau tot mai puţin în informaţiile oficiale şi tot mai mult în bazaconiile şoptite pe la colţuri, în poveşti care de multe ori erau fabricate tot de autorităţi. Aşa se face că, la momentul oportun, apăreau istorii diversioniste legate de sectanţi care fură copii, „informaţii secrete“ despre arme ascunse prin secuime sau despre nu ştiu ce pregătiri ale ruşilor de a ne invada ţara, bîrfe despre aşa-zisele boli ale lui Ceauşescu (în ideea: nu întreprindeţi nimic contra lui că oricum e pe ducă). Tot Estul Europei a fost ţinut zeci de ani într-o adevărată beznă informaţională, din care a reieşit probabil şi disponibilitatea mai mare pe care populaţiile de aici o au în a accepta scenariile şi teoriile conspiraţioniste.

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilorEpoca s-a schimbat; trăim într-o eră în care informaţiile ne parvin în timp real, evenimentele politice şi sociale se desfăşoară în cea mai mare parte la vedere, cu imagini în direct pe mai multe canale. Cu toate astea, românii continuă să fie înclinaţi a nu da crezare la ceea ce văd. Mai mereu, după desfăşurarea unui eveniment, interpretările şi suprainterpretările ajung să îngroape, pur şi simplu, informaţia iniţială. Într-o vreme se spunea că viaţa bate filmul. Acum mi se pare că televiziunea bate viaţa. Simpla realitate nu mai e nici credibilă, nici vandabilă. Trebuie neapărat completată, înzorzonată, răsucită... Nici chiar o poveste cît se poate de