În fiecare dimineaţă, la aceeaşi oră, Gheorghe Baicu îşi pune în servietă borcanele cu mâncare pasată, pregătite de soţie, şi iese pe uşa casei, hotărât. Coboară apăsat cele patru etaje ale blocului, traversează strada şi ia troleul până la Big Berceni, unde trebuie să aştepte alt autobuz. Nu stă la întâmplare, are un loc al lui, lângă lada frigorifică a chioşcului din staţie, pe care pune servieta, la rece, să nu i se strice mâncarea. Cu autobuzul merge încă două staţii. Borcanele grele îl îndoaie de mijloc, a avut un accident în urmă cu nouă ani şi, fiind lovit la spate, n-ar avea voie să care. Căratul astă însă lui îi dă puterea să respire. Are o misiune: la ora 11:00 fix, mâncarea diluată cu apă e trasă în seringă şi e introdusă apoi în sonda gastrică ce-i hrăneşte fiica. De fiecare pas al lui depinde viaţa ei. Câtă mai e ea. El o şterge de transpiraţie şi o dă cu creme, o spală, îi pune pamperşi, îi vorbeşte şi o ceartă. Şi, când o mângâie pe frunte, parcă simte cum capul ei se lipeşte, cuminte, de palma lui.

Fiica lui are 30 de ani. Lui, mintea îi spune că n-a mai rămas nimic de făcut, ştie că trupul ei, care a slăbit 40 de kilograme de când zace în pat, va ceda, organ cu organ. A făcut o infecţie renală, are probleme cu respiraţia... Însă sufletul lui de tată speră într-o minune. Creierul ei e aproape mort, nu mai poate controla decât respiraţia, însă sufletul nu i se îndură să plece. Ar lăsa în urmă un copil. O fetiţă de 2 ani şi jumătate, pe care o ţinea în braţe în ziua când a fost înjunghiată.

Poveste de dragoste

Ramona Flori Baicu era asistentă la Spitalul "Victor Babeş" din Bucureşti. L-a cunoscut pe Vali-Nicolae Dragu acum 5 ani, pe vremea când acesta era internat acolo, cu o afecţiune la plămâni. El era din Roşiorii de Vede şi lucra ca zugrav-faianţar. Şi, deşi între ei erau atâtea deosebiri şi-o diferenţă de vârstă de 9 ani