Google celebrează 100 de ani de la nașterea dirijorului Sergiu Celibidache printr-un logo sugestiv.
Născut la Roman, Celibidache a plecat de acasă pentru că părinții nu-i înțelegeau pasiunea pentru muzică. La Iași a luat lecții de pian și compoziție, iar apoi s-a înscris la facultate în Capitală, urmând cursurile de filosofie și matematică ale Universității din București.
În 1936 pleacă la Berlin unde studiază la Academia de Muzică, avându-i ca profesori pe Walter Gmeindl și Heinz Tiessen (compoziție), Fritz Stein (arta dirijatului). Abia sfârșite studiile, devine în 1945 dirijor al faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin, întrucât directorul acesteia, Wilhelm Furtwängler, fusese suspendat din funcție, fiind suspectat de a fi colaborat cu regimul nazist.
De altfel, a fost la la pupitrul unor renumite orchestre simfonice europene, precum Orchestra Radio din Stuttgart (Germania), Orchestra Națională din Paris (Franța), Orchestra Simfonică Radio din Stockholm (Suedia). Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.
Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii și al unui Concert pentru pian și orchestră.
Dirijorul a murit la 14 august 1996, la reședința sa din comuna franceză La Neuville-sur-Essonne.